a doua dimineaţă cu mare... de data asta l-am întrebat pe mr. zoran unde găsim o plajă frumoasă cu nisip în zadar, iar el a ştiut exact unde să ne trimită: nin... o plajă la 14 km de zadar...

a fost absolut superb, cum se vedea zadar-ul pe celălalt mal şi cu munţii în spate...

ne-am bălăcit vreo 2 ore în apă, de nu mai voiam să ieşim... a fost genial când eu şi alex făceam concurs de ţinut respiraţia sub apă şi trece paul pe lângă noi zicând pasiv: “bah, o să vă moară creierul“...

după ce n-am mai rezistat în apă am închiriat două bărci şi ne-am mai plimbat o oră până în larg, spre munţi... absolut superb...

se făcuse ora 14 şi ceva când am pornit înapoi spre belgrad, unde am ajuns fără probleme aproape de ora 21, la acelaşi hotel...

am mers 720 km, traversând toată croaţia cu 150 km/h...

a venit şi ziua cu parcul naţional plitvice, motivul principal pentru care am conceput toată excursia asta, după ce-am văzut o poză cu lacurile pe 9gag, unde era prezentat ca raiul pe pământ...

am ales un traseu de 6 ore, începând din parcarea B... nişte mini-autobuze care nu făceau faţă miilor de turişti ne-au urcat până la cel mai de sus lac, iar apoi am început să coborâm câteva ore pe jos, până la penultimul lac... priveliştile, sunetele şi sentimentul pe care ţi le dau când eşti acolo nu pot fi puse în cuvinte şi nici pozele nu fac vreo diferenţă... era ceva absolut superb...

la cel mai de jos lac ne aştepta un vapor care ne-a dus pe partea cealaltă a unui lac foarte mare... dincolo, toată lumea mânca... în timp ce înfulecam şi noi, a început brusc o ploaie torenţială de vreo 10 minute, care s-a liniştit repede... am continuat traseul spre cascada mare, pe o ploaie măruntă, care cădea foarte frumos pe ultimul lac...

cascada mare era într-adevăr ceva frumos, iar de la ea din nou spre parcare traseul a fost absolut superb, pentru că am urcat încontinuu şi în jos se vedeau ultimele lacuri printre care am trecut, de un turcoaz incredibil... am ieşit în parcarea A de unde am luat iar un autobuz care ne-a dus înapoi în parcarea B... per total cred că am stat vreo 7 ore în parc, dar a fost absolut superb... intrarea cu tot cu autobuze şi vaporaş a fost 110 kune, echivalentul a cam 15 euro, deci la jumătate din cât am dat în slovenia pe intrarea în peşteră...

seara ne-am despărţit de prietenii noştrii din münchen care s-au dus mai departe pe coastă (au stat mai multe zile), iar apoi ne-am îndreptat din nou spre mare, într-un orăşel mai mic, în zadar...

mi-a plăcut foarte mult experienţa din zadar... mult mai frumos ca pula (ha), cu portul chiar în centrul oraşului şi parcă mai curat, mai modern... am găsit o cazare absolut incredibilă, la o pensiune al cărui proprietar (mr. zoran) ne-a dat hărţi şi ne-a zis şi ce să vizităm prin oraş... a fost de departe cea mai prietenoasă gazdă pe care am cunoscut-o eu până acum în 27 de ani...

am trecut cu o bărcuţă în centrul vechi care e pe o peninsulă, şi am mâncat o pizza şi băut o bere pe malul mării...

între plitvice şi zadar am mers doar 144 km...

Galerie Foto Ziua 5

după o aglomeraţie de luni dimineaţa ora 9 în pula, am plecat să căutăm o plajă aproape... ne-a luat vreo 30 de minute s-o găsim cât ne-am tot învârtit în cerc, pentru că n-am fost destul de inspiraţi să întrebăm la hotel unde putem găsi o plajă şi ajungeam numai la porturi...

odată ajunşi a fost frumos, vreme perfectă şi puţină lume... plajă cu pietre, ca majoritatea din croaţia, dar cu o apă foarte curată şi relativ caldă... cum nu mai intrasem în mare de vreo 14 ani, nici nu mai ţineam minte dacă ştiam să înot, dar se pare că cu toate că n-o să câştig vreo probă de viteză cu ce ştiu acum, nici n-o să mor înecat prea curând...

ne-am distrat în mare vreo 2 ore, până a început soarele puternic, după care ne-am retras la o îngheţată şi am plecat mai departe, spre jezerce, unde sunt lacurile...

drumul a fost foarte frumos pe autostradă, foarte multe tuneluri prin munţi, unele lungi de 5-6 km, executate perfect, luminate şi aerisite impecabil... ne-am oprit aproape de rijeka să facem poze la peisajul absolut superb cu oraşul vechi în faţă şi cu marea în dreapta...

după ieşirea de pe autostradă am nimerit un drum secundar îngust şi plin de serpentine prin munţi, probabil o scurtătură... foarte frumos...

cabana pe care am găsit-o aproape de lacuri a fost excelentă, cu spaţiu verde şi un mic foişor... după ce-am mai mâncat şi băut ceva, am băgat şi un mic poker pe euro, kune şi lei, să nu zic că l-am cărat degeaba...

o zi excelentă în care dimineaţa ne scăldam în mare şi seara beam o bere la munte, după doar 295 de km de mers...

Galerie Foto Ziua 4

duminică dimineaţa am fost să vizităm o cetate dintr-un vârf de deal din ljubljana... complet altceva faţă de ce avem noi (că tot am vizitat anul trecut castelul corvinilor)... mult mai simplă şi cu terase pe interior... parcă mai mult mi-a plăcut castelul nostru... şi cereau 6 euro să te lase să te urci în turn sus... scump, n-a dat nimeni...

la cetate ne-am dus şi ne-am întors cu un titicar dedicat... biletul era 4 euro dus-întors dar, de bou ce sunt, l-am pierdut pe al meu prin cetate şi când să plecăm, voiam să mă duc la şofer şi să-i mai dau 2 euro, când se uită la mine şi zice “it’s ok, i remember your face“... s-o iau ca pe-un lucru rău ? (dar ieftin)...

după ce-am terminat cu cetatea ne-am despărţit de prietenii din austria şi am plecat spre o peşteră celebră, postojna... a fost o experienţă unică, deosebită... am intrat cu un trenuleţ care ne-a plimbat 2 km printre galerii şi apoi am mai mers încă 1 km pe jos prin peştera imensă şi frumos amenajată, iar apoi la întoarcere aproape acelaşi drum cu trenuleţul... în afara peşterii mai erau două expoziţii, una de acvarii cu tot felul de vietăţi de prin peşteră şi una cu fluturi... cu totul biletul a fost 27 de euro, foarte scump, cum a fost totul în slovenia... dar meritat...

după ce-am mai mâncat ceva pe acolo, ne-am întors în croaţia şi ne-am îndreptat direct spre nord... autostrada era plină pe sensul opus, probabil toată slovenia se întorcea de la mare duminică seara din croaţia...

am trecut rapid prin rovinj, un orăşel micuţ pe partea de vest, unde am prins apusul de soare în port şi ne-am făcut poze de cocalari... superb...

seara am ajuns în pula, unde am dat peste un hotel cu un garaj la fel de strâmt ca ăla din belgrad, dar de data asta fără incidente... interesante la hotel au fost baia imensă, prin care aveam loc lejer să mă plimb cu bicicleta şi parola de la internet (vezi poze)... din păcate am aflat că cu toate că marea era la 300 de metri de hotel, plajele erau departe de noi, astfel că am mers să căutăm o terasă să bem ceva...

a fost genial paul care mi-a zis că de când era în şcoala generală şi a văzut la geografie pe o hartă oraşul pula a visat să ajungă acolo dar nu credea că se va întâmpla vreodată... iată-şi visul împlinit... i-am recomandat să încerce să agaţe fetele pe stradă cu fraza: “hello, do you know what pula means where i come from ?“...

anyway, oraşul nu părea foarte drăguţ, foarte industrial cu multe diguri şi port, ceea ce şi este în principal... poate totuşi n-am fost în zona care trebuia...

în ziua a treia am mers cam 235 de km...

Galerie Foto Ziua 3

aventurile prin iugoslavia continuă... sâmbătă dimineaţă am vizitat centrul belgradului (de data asta pe lumină) şi am ajuns într-un părculeţ în care era un muzeu al armatei probabil, plin cu tancuri şi tunuri... foarte interesant semnul de pe iarba verde care zicea că dacă păşim pe iarbă ne riscăm viaţa (sunt curios după cât timp se dezamorsează singure minele şi bombele în pământ)...

foarte mişto se vede de sus dunărea care trece prin centrul belgradului...

pe la ora 12 am dat să plecăm spre zagreb, căutând autostrada care începe chiar din mijlocul belgradului... la un moment dat eu mă opresc la un cedează trecerea, şi altul în spatele meu... reacţia mea imediată a fost “ce pula mea fac ăştia ?”, trag frâna de mână şi mă dau jos fulger... din maşina din spatele meu (o miniatură renault twingo de acu o mie de ani) se dă jos un italian de o mie de tone, care îmi întinde umil mâna să mă salute... în timp ce dau mâna cu el, zic exasperat: “WTF ?”, la care el arată către cer cu ambele mâini, semn că tocmai i se arătase dumnezeu sau ceva de i-a căpătat toată atenţia, şi zice “mi scuzi, mi scuzi”, apoi îmi dă drumul la mână şi se apropie de maşina mea, îmi dă cu mâna pe bară s-o şteargă de praf şi aduce la vedere o zgârietură mică rezultată mai mult din compresia barei decât din contact, la care îmi face semn cu mâna spre bară şi zice “niente, niente”… între timp se dăduseră jos şi alex şi paul de frică să nu fiu nervos şi să mă iau la bătaie cu ăla, deci eram 3 la 1... după ce-mi mai zice niţel că “niente, niente” ne suim în maşini şi plecăm... eu, scârbit: “toţi dobitocii”…

după ce ne-am mai învârtit de vreo două ori pe un bulevard căutând intrarea corectă pe autostradă, ieşim în sfârşit şi din belgrad, trecând pe lângă periferia nu la fel de frumoasă ca centrul, plină de clădiri bombardate, încă cu găuri în ele...

la vama dintre serbia şi croaţia n-am avut nici o problemă şi am trecut foarte repede dincolo... absolut impresionantă coada de tiruri care aşteptau în linie să intre în serbia... coadă de sute de tiruri  care nu se mişcau... mergeam cu 130 pe autostradă de câteva minute şi tot nu se terminase coada... şoferii ăia probabil stau o săptămână să intre în vamă... ce meserie... probabil e plin de curve pe lângă ei...

pe la 17 ajungem în zagreb şi parcăm undeva spre centru, într-o parcare cu plată... încercăm să ne dăm seama cum e cu aparatul de plată automată, dar nu scria nimic în engleză şi nu suntem în stare... oprim singura persoană din preajmă şi-o întrebăm ceva, la care ea “parle vu franse ?”… la care noi toţi aproape în cor “un peo”… ne-am dat repede seama că de fapt mult mai puţin de-un “peo”… după multă luptă cu aparatul care nu voia să ia nici cardul şi nici să ne dea tichet, afişând mereu un mesaj care începea cu “nema”, ne-am dat seama că de fapt e sâmbătă şi parcarea e gratuită în weekend...

zagrebul a fost cel mai liniştit oraş în care am fost... foarte puţină lume pe stradă şi nici pe departe la fel de tineri sau gălăgioşi ca în restul capitalelor... am căutat destul de mult un loc în care să putem mânca ceva pentru că peste tot am dat numai de terase şi cafenele, cu nişte mese înguste pe care nu se servea mâncare...

după ce-am mâncat şi-am găsit pe unde am lăsat maşina (mersesem vreo 2 km pe jos de la ea), ne-am întors pe autostradă şi ne-am îndreptat spre ljubljana... din nou, trecere fără probleme prin vama dintre croaţia şi slovenia...

pe la 20 şi ceva am ajuns şi în ljubljana, după o autostradă superbă, cu o clasă peste chiar şi cele din croaţia, şi cu mult peste cea din serbia sau ce avem noi în românia... benzi late, indicatoare mari peste tot, separaţie clară între sensuri şi multe poduri pline cu verdeaţă care treceau pe deasupra... merită cei 15 euro vigneta pe minim 7 zile...

ne-am învârtit destul de mult căutând hotelul, pentru că pe fiecare străduţă pe care îmi zicea gps-ul să intru găseam câte o duduie reflectorizantă care ne făcea semn că n-avem voie să intrăm... după ce am epuizat toate variantele, s-a hotărât olivia să vadă ce dracu se întâmplă... aparent, fix în noaptea aia, strada pe care era hotelul se transforma în stradă cu sens unic, accesul fiind blocat pentru montat indicatoare şi alte prostii... fix în noaptea aia, fix strada aia... totuşi, ne-au lăsat să intrăm până în faţa hotelului...

aici trebuia să ne întâlnim cu alţi prieteni care veneau din münchen, un fost coleg de la muncă (să-l numim valentin) şi încă o nevastă (s-o numim alina), plus încă un prieten al lor... imediat ce-am parcat maşina în faţa hotelului, auzim o voce, de undeva de lângă: “bah gheorghe !”… culmea, nu vocea pe care o aşteptam... mă uit la alex şi el la mine miraţi şi zicem: “tu-l auzi cumva pe ionescu ?”… dap, în trecerea lor prin austria, vali şi alina au mai luat încă un grup de foşti colegi de la muncă şi prietenele lor, colegi care s-au mutat în villach... o surpriză plăcută, eram 11 români în ljubljana (de fapt 10 români şi o rusoaică)...

am ieşit la bere în centrul absolut superb din oraş, ne-am simţit foarte bine şi am găsit o terasă la care pentru fiecare cocktail comandat ţi se mai aducea încă unul identic, deci vă daţi seama...

o zi frumoasă cu trei capitale vizitate şi cu vreo 560 de km parcurşi în câteva ore pe nişte autostrăzi adevărate...

Galerie Foto Ziua 2