cred că asta era pe la Becoming a Lie sau This is My Life...

(C) Alex Bratu

vreau să comentez un pic şi celelalte aspecte ale festivalului, că am vorbit doar despre trupe în celelalte cronici...

în primul rând, locaţia a fost absolut minunată şi dacă cumva se va ţine acest minunat festival şi anul viitor, nu văd de ce organizatorii ar schimba locul de desfăşurare... este absolut perfectă... faptul că trebuie să schimbi două trenuri ca să ajungi în Râşnov chiar nu e cine ştie ce şmecherie, am ajuns din Braşov în Râşnov mai repede decât de-acasă până la muncă în fiecare zi...

apoi, vremea a fost minunată, dacă ştiai la ce să te aştepţi şi veneai pregătit... în prima zi uitasem cât de frig se făcea seara anul trecut la Buşteni aşa că am venit tot în pantaloni scurţi şi tricou, ca pe la ora 9 să îngheţ de frig rău de tot... a trebuit să-mi iau un hanorac de la stand ca să pot să rezist până la cap, că altfel era groasă... şi Andy de la Taine zicea că i-au îngheţat mâinile pe chitară, şi îşi tot încălzea palmele între piese...

dar n-a plouat decât într-o noapte, deloc în timpul concertelor, ceea ce a fost minunat... nici căldură mare n-a fost în timpul zilei că a fost mai mult înnorat, deci a fost perfect...

numărul de spectatori a fost ridicol... puteam foarte bine să încăpem în Fabrica... şi oricum jumate erau membrii celorlalte trupe... nu ştiu care e motivul... preţul prea mare la abonament, trupe neinteresante, oraşul, vremea, nealinierea planetelor (plantelor pentru Buvnitz), habar n-am... poate toate la un loc, dar chiar şi aşa... puteai să mergi ca într-un concediu, să încerci, să experimentezi, să descoperi şi alte trupe în afară de alea pe care le ţii pe repeat în playlist, nu ştiu...

şi eu m-am plictisit la vreun sfert din trupe, mai ales în a treia zi, dar oricum a fost un roadtrip, am descoperit cel puţin 4 trupe mişto de la care studiez acu discografiile, m-am distrat, am râs de unii şi cu unii, a fost chiar foarte mişto...

expoziţia foto a celor trei magnifici Victor Cristescu, Schliemann şi Cerok a fost de efect şi foarte apreciată de cei 32 de spectatori, iar cortul lor ne-a ţinut de cald în momentele în care îmi intra frigul în oase... păcat să s-a încins o discuţie interesantă în cort de-abia în ultima seară, dar aşa se întâmplă mereu, întotdeauna tre să se termine în momentele mişto...

sunetul a fost foarte bun în marea lui majoritate, cu ceva probleme absolut minore... respect pentru Adi Rugină şi echipa lui de la LivePro... nici nu ştiu câte pachete de ţigări a fumat în astea trei zile... 32 de trupe băi... e o grămadă de muncă... ţi-e greu şi să le citeşti numele pe spatele tricoului, d-apăi să le pui pe scenă pe fiecare şi să le faci soundcheck... infernal...

respect pentru Blackhawk Security pentru că există şi pentru că sunt şi fac lucrurile pe care le fac, dar mai ales pentru cum le fac... şi pentru voluntarii care s-au oferit să-i ajute...

respect pentru organizatori pentru că au decis să încerce şi anul ăsta, cu toate că anul trecut a fost un dezastru financiar... din păcate şi anul ăsta probabil e cam aceeaşi situaţie, la câte bilete amărâte s-au vândut...

respect pentru roşcata aia care avea tricou cu Bucovina :)... (în centrul pozei chiar :) )

—

photo by Alex Bratu...

—

încă am brăţara pe mână...

achtung: mai jos, părerile mele subiective şi atât...

—

duminică a fost chiar mai puţină lume decât în primele zile la fest, dacă era posibil aşa ceva...

de la Malpraxis am prins doar vreo trei piese, dar nu mi-au plăcut deloc... prea mult guiţ-guiţ şi o lipsă completă a melodiei... ceva nu-mi place absolut deloc...

bulgarii de la Eufobia mi s-au părut decenţi... cică au mai fost de câteva ori pe la noi dar eu nu i-am mai prins... ţin minte că au băgat destule riffuri interesante şi chiar şi ceva solo-uri...

tot prima dată era când ascultam şi Deathdrive, dar băieţii ăştia chiar mi-au atras atenţia şi tre să-i urmăresc pe viitor... un hardcore combinat cu destule elemente de thrash, ăsta e secretul pentru care mi-au plăcut... deci da, foarte ok...

a urmat încă o trupă nouă pentru mine, Akral Necrosis... printre singurele trupe de black metal din trei zile de festival, cu jumate de componenţă nouă şi melodii destul de faine... şi ei rămân de studiat pe viitor...

polonezii de la !nsult m-au lăsat total indiferent, ba chiar m-am retras undeva în lateral cu băieţii şi am ars-o aiurea pe bordură tot mini-concertul lor... nu-mi amintesc să-mi fi plăcut ceva la muzica lor...

pe Sincarnate îi mai văzusem recent, culmea tot înainte de Negură... au un nou bassist, pe Andrei Zală de la Eternal Fire, care a zis bine de tot pentru probabil prima lui apariţie live cu ei... după odihna de la polonezii de-nainte de ei, m-am dus chiar pe gard să mai dau niţel din cap, şi am avut şi pe ce... Sincarnate au sunt bine şi au avut ceva piese destul de bune... am remarcat în mod special piesa Sincerely Yours care mi-a plăcut foarte mult...

au urmat nişte italieni de care eu sincer nici nu auzisem, Methedras... mie unul nu mi-au plăcut deloc, dar era destulă lume pe acolo destul de extaziată de macaronari... să fie o chestie de gusturi, să fie din cauza sunetului care mi s-a părut destul de prost la ei, mult prea zgârietor pe timpane, nu ştiu... cert e că n-au aprins nimic în mine...

englezii de la Fen nu m-au impresionat nici ei, n-am înţeles exact ce gen cred ei că încearcă să cânte, că treceau de la o treabă la alta ca pepenele prin stomac... deci nu, nici ei...

s-a mai strâns ceva lume, probabil mulţi din spectatori veniseră strict pentru Negură Bunget... mie mi s-a părut un concert foarte slab al bungeţilor... în primul rând sunetul, care a fost foarte prost, eu unul pe centru auzeam numai bubuituri ciudate de la tobe, nimic din bass... chitariştii clar n-au fost în cea mai bună zi a lor, au dat destule rateuri evidente ca soarele într-o peşteră... au făcut praf melodii ca Hora Soarelui şi Ţesarul De Lumini şi m-am cam enervat... au cântat destul de puţin şi nici nu s-au întors la bis... deci pentru mine Negură Bunget a fost o mare dezamăgire... iar acum pot să-i dau dreptate lui George când zice că Negură nu mai există, a rămas doar un nume...

ziua per total părea cam praf în acest moment şi eram destul de dezamăgit de cum se încheie acest festival, şi nu mai speram să se schimbe ceva când mai urmau doar două trupe, dintre care una trebuia să fie acustică...

DAR, totul s-a schimbat radical când au urcat englezii de la Onslaught pe scenă... tată, asta era trupă, nu glumă... de la prima piesă am rămas cu un zâmbet tâmp pe faţă şi cu sentimentul ăla de “cine dracu-s ăştia şi de unde pana mea au răsărit ?“... cel mai clasic thrash metal din câte există, formaţia asta era parcă scoasă din manual şi pusă pe scenă să educe publicul într-ale thrashului... ca să nu fie nici o confuzie, unul din chitarişti avea pe el tricou pe care scria “thrasher” :D (vezi poza)... pe partea celalată a scenei, un tip bine peste 150 de kile băga nişte solouri de chitară absolut năucitor de rapide, iar în spatele lor tremura setul dublu de tobe din toate piuliţele... toate astea combinate cu un vocal care urla bine de tot în microfon şi aleargă atât de mult pe scenă că la un moment dat se loveşte de basist şi-l dărâmă pe ăla cu tot cu bass... ăla încă era cu degetele pe corzi şi în cădere, şi pe jos şi când se ridica, râzând în hohote împreună cu vocalul... s-a dat din cap pe Onslaught cum nu s-a dat la nici o trupă de la fest, pe bună dreptate... se făcuse un cerc de pogo uriaş, în care zăreai spectatori, presă, ba chiar şi membri din celelalte trupe de la fest (mai ales israelienii de la Winterhorde)... toate piesele au fost ultra rapide, de n-aveai timp nici să respiri... a fost absolut bestial... Onslaught arătau şi sunau ca o trupă mare, demnă să închidă un festival de trei zile într-un mare stil... de departe cea mai bună trupă de la festival... de departe...

iete o melodie lentă de la ei :D

Onslaught – Shock & Awe

dar, a mai urmat o tentativă de formaţie şi după ei, acusticii Din Brad, adicătelea tobarul, clăpara şi basistul din Negură, dempreună cu încă o duduie la voce, îmbrăcaţi în haine populare româneşti... pe lângă faptul că tipa de la voce era absolut praf şi falsa în draci, mi-era absolut imposibil să ascult aşa ceva când în capul meu încă urla Slayer, pardon Onslaught... imposibil... singurul lucru de notat din trupa asta e Inia Dinia care putea foarte bine să cânte şi singură pe scenă, ba chiar ar fi fost mai bine... spre surprinderea mea, ea chiar are voce, cu toate că nu şi-o foloseşte deloc în Negură... dar, după preluarea Maria Tănase în care a cântat singură, mi-am luat la revedere de la ost şi am plecat acasă cu Onslaught urlându-mi încă în cap...

—

photo by Alex Bratu...

achtung: mai jos, părerile mele subiective şi atât...

—

se pare că în Râşnov lumea înţelege un pic altfel conceptul de restaurant... intrăm într-unul (din cele două) cu afiş mare de jur-împrejur: “Restaurant – Pizzerie“... trei mese... vine o tipă şi ne întreabă ce-am vrea... păăăăi, ne aduceţi un meniu ceva ? ah, ok, ne aduce... destul de stufos aş putea spune... ne alegem noi fiecare pentru burta lui şi vine tanti iar să ne întrebe ce vrem... zicem noi ce-am pofti, la care ea, invariabil, “na-vem“... după încă câteva na-vemuri zice într-un mod absolut bestial: “n-ar fi mai uşor dacă v-aş zice doar ce-avem ?“... ok, ce-aveţi ? “păi, doar pizza şi ciorbă de burtă“... fabulos... anyway, trecând peste faţa de masă arsă de ţigară şi peste paharele nespălate, pizza a fost chiar foarte bună, mare surpriză, mai ales că deja ne aşteptam să facem probabil intoxicaţie alimentară după ce ieşeam din cică-restaurant...

când am ajuns şi-ntre munţi, Apa Sîmbetii dădeau bine cum ştiu ei, din păcate pentru doar vreo 15 oameni... nici de data asta n-au cântat Offering Unto Xipe Totec, dar am vorbit cu ei după concert şi-au zis că or să scoată cd în curând şi-o să găsesc piesa asta pe el, în varianta pe care-o cântă live... sincer, de-abia aştept... în rest, aceeaşi şmecherie ca şi-n wings, dar un pic cam scurt... nu mă pot plânge, că oricum îi văd destul de des live...

au urmat braşovenii de la True Mind, cu gothicul lor care nu prea mai prinde la nimeni... au început şi cu ghinion, basistul rămânând fără-o coardă chiar de la prima piesă... s-o găsit unu să-i dea basu lui, cu toate că habar n-avem a cui era: “mulţumesc cui are ăsta” :D... mie sincer nu-mi place vocea tipei, mi se pare că trupa ar putea mai mult cu ceva mai puternic la voce... singurul lucru interesant mi s-a părut cover-ul Vali Sterian, Vino Doamne...

după asta, alţi braşoveni, mult mai supăraţi... Deliver The God... sâmbătă au cântat prea multe trupe de hardcore, gen pe care nu-l ascult deloc... ei au fost primii... presupun că au fost ok pentru fanii lor, dar mie pur şi simplu genul ăsta nu-mi zice nimic, deci n-am ce comenta...

la L.O.S.T. m-am dus fix pe gard, că şi-aşa nu era nimeni acolo... foarte interesant, din 32 de trupe, doar la Piatra şi L.O.S.T. am cântat, numai la ei ştiam versurile (ah, şi pe Hora Soarelui, la Negură)... aşa... cei 4 loşti au dat un mini-concert simplu dar eficient aş zice... din ce-mi aduc aminte, au băgat Becoming A Lie, O Viaţă, Remains Of Pain, Victims, This Is My Life şi probabil încă o piesă care-mi scapă... aşteptam şi Clipa dar n-a fost să fie... noul toboşar e ok, se poate păstra :)... şiiii, Malt Whiskey :)

Spiritual Ravishment şi Mediocracy au urmat (nu în acelaşi timp, dar sincer nu mai pot face diferenţa între ele acum), din nou cu un hardcore foarte supărat... ei cu ai lor, n-am ce comenta nici aici... ţin minte doar că vocalul de la Spiritual Ravishment făcea air guitar cu cârja lu Spectru :) şi Mediocracy au chemat membrii celorlalte trupe hardcore pe scenă ca să transmită împreună un mesaj neo-naziştilor din norvegia dar fix atunci s-a futut microfonul, deci epic fail :D

Winterhorde sunt din Israel şi cică ar cânta un black metal, dar cum arătau pe scenă puteam să jur că-s pagan metal sau vreun power ceva... ce pot să zic, mie nu mi-au inspirat nimic, decât că păreau foarte plini de ei... mi s-a părut că au avut şi un sunet destul de prost făcut, de te zgâria pe timpane... după vreo două piese am plecat să mănânc ceva deci nu mai ştiu ce s-a întâmplat...

Bolthard au zis bine de tot... thrash metal românesc de cea mai bună calitate, solo-uri nebune, riffuri rapide, tot ce voiai... făcea lumea air-guitar la ei în nebunie... fără să supăr pe nimeni, mie mi s-a părut că Bolthard au fost cea mai bună trupă românească de la festival... au avut de toate, pentru cine ascultă thrash / speed metal... respect băieţi... şi nu sunt singurul care crede asta, au fost chemaţi insistent la bis, şi-au fost lăsaţi să mai cânte una... un cover Sepultura demenţial :)

Laonlyness trebuiau să cânte ultimii, dar din motive necunoscute au cântat după Bolthard... mult prea miorlăiţi, nu se potriveau deloc cu ce-a fost sau ce-avea să urmeze după ei... nu zic că sunau rău, tipul de la voce chiar avea momente în care zicea destul de bine când era mai supărat, dar chiar m-au scos din ritm şi-au stricat tot ce reuşiseră Bolthard să facă... să ne încălzească... chiar nu cred că avea nimeni chef de balade la momentul ăla... şi să fim serioşi, doi clăpari pe scenă e deja mult prea mult... las-o dracu de viaţă...

Keep Of Kalessin au fost trecuţi drept cea mai importantă trupă a festivalului... norvegienii arătau ca o trupă mare şi sunau bine de tot... nu ştiam nici o piesă, n-am avut timp să ascult înainte de fest, dar cu siguranţă mi-au atras atenţia... doar o chitară şi-un bass, dar sunetul nu suna sărac deloc... am avut parte şi de un solo de tobe mai mult decât decent, care a inclus şi genialul intro de la Painkiller... foarte ciudat că nu s-au întors la bis, zicând doar că vor cânta din nou în România în septembrie, în deschidere la Samael...

iete cam ce cântă ăştia:

Keep Of Kalessin – The Awakening

E-Force au încheiat seara într-un mod deloc liniştit, spre deosebire de seara precedentă... trei canadieni care au băgat un thrash simpluţ dar care nu suna rău deloc... din păcate, era mult prea târziu în noapte... E-Force ar fi mers perfect după Bolthard şi înainte de KoK... dar na, dacă aşa a fost să fie, ghinionul lor...

—

photo by Alex Bratu...

achtung: mai jos, părerile mele subiective şi atât...

—

şi deci pornirăm spre munţi... cefereu n-are linie directă până-n Râşnov aşa că am mai şi schimbat la Braşov, da până la urmă drumu fu ok... am nimerit în compartiment cu încă doi băieţi tineri şi o tipă în fustă micro, care s-a crizat când a văzut că coborâm toţi la Braşov şi-o lăsăm singură în compartiment, că cică era un dubios pe culoar care voia să stea 2 minute de vorbă cu ea :)... asta e, soarta e dură... noi pe la 4 fără un sfert eram în Râşnov, lăsat ţoale la pensiune şi pornit spre rockăreală...

bah nene, prost să fii, bilet să ai... am urcat ca tălâmbu până sus la cetate o mie de trepte ca să aflu că concertele o să fie jos la baza cetăţii... asta e, data viitoare să mai citesc şi eu ultimul comunicat ceva, nu să stau la muncă până la 8 cu o seară înainte să plec... oricum, puţină mişcare nu strică, dar sunt uimit de cât de retard am putut să fiu crezând că cineva ar putea monta o scenă în vârful cetăţii :D

am ajuns acolo, ca să constat că alţii nu... era o mână de oameni care o ardeau aiurea pe bănci la umbră şi vreo 10 tricouri negre pe undeva prin faţa scenei, da nu foarte aproape... exact aceiaşi oameni pe care-i văd la toate concertele... trist bah, trist... dacă nici anu ăsta, atunci când ? bine, am zis că-i vineri, hai să le mai dăm o şansă, or veni de sâmbătă, sta-le-ar munca-n gât...

fiţi atenţi aici... mă duc să cumpăr jetoane să-mi iau bere... un jeton era 4 lei... îi zic lu gigi: “6 jetoane te rog“... şi dau 50 de lei... ăla se gândeşte un pic şi-mi zice: “n-ai te rog 1 leu ?“... eu stau un pic nedumerit şi într-un final îi dau 1 leu ca să văd ce face cu el... îmi ia banii, îmi dă 6 jetoane şi îmi dă rest 35 de lei... mi s-a părut absolut fabulos... povestesc faza pe acolo la care un tip zice absolut genial: “o fi dat bacu anu ăsta“... :D

am prins ultimele trei piese de la Ka Gaia An, complet altă formaţie spre surprinderea mea, nu neapărat plăcută... la tobe alt om, la bass alt om, la voce Florin de la Eternal Fire... Andreea cu fagotul a dispărut complet, metamorfozându-se probabil într-o tipă cu flaut... wtf, atâtea schimbări în câteva săptămâni ?... anyway, nu mi s-a părut cel mai bun concert al lor, probabil din cauza tuturor schimbărilor ăstora... Florin la voce e un plus, dar lipsa fagotului e un mare minus... ăsta era elementul lor de originalitate, care-i distingea de alte trupe de acelaşi gen... flaut au toate...

Spectral au zis-o în technical death-ul lor fără bassist, cum au făcut-o şi-n fabrica prima dată când i-am văzut... nu-s genul meu, nu-mi plac şi asta e... n-are rost să scriu mai multe...

The Way Of Purity sunt din Norvegia şi au o duduie cu guturai la voce... cică cântă mascaţi pe scenă ca să dea de înţeles că doar muzica contează, nu cine sunt ei, oameni simpli fără aere de vedete... ok, din nou mă abţin, că nu mi-au plăcut...

după ăştia se urcă trei indivizi dubioşi pe scenă şi foarte rapid încep să urle ceva în microfon... dracu ştie ce, că vorbea ăla numai în rusă :D... doar că le zice Put Solnca şi-s din Moscova se înţelegea... frate şi-au început cu un thrash din ăla simplu de la mama lui, fără nici un artificiu, aşa cum era thrashu pe vremuri... m-am lipit de gard şi-am început instant să dau din cap cu ei... bah nene, o tobă, un bass şi o chitară da băgau bine nu glumă... şi se auzeau bine, chiar şi vocea, cu toate că n-am nici cea mai vagă idee ce zicea ăla acolo, că numai în rusă cânta :D... amuzant rău tipu (vezi poza), între fiecare piesă nu zicea decât “Put Solnca... from Russia” cu cel mai clişeistic accent posibil... atât :D... şi după asta thrashuia în draci :D... genial... mie mi-au plăcut mult... şi se pare că ei sunt patru de fapt în trupă, dar bassistul n-a mai putut să vină şi tipul de la voce care de fapt e chitarist a trebuit să preia bassul ca să salveze ziua... tot respectul...

iete şi soundtrack, că le-am cumpărat şi cd-urile, dar despre asta vorbim mâine :D:

Путь Солнца – Сердце

imediat după ăştia, altă trupă destul de altfel, nemţi de data asta, dar tot trei oameni... Action Bass Tom Band le zicea, într-un mod absolut wtf... tot un fel de death thrash au băgat şi ei, doar că mai dur un pic, şi cu mai puţin bpm... genial neamţu de la voce, ce mutră avea când vorbea între piese: “the next song is about food... it’s called Pizza“, şi se dădea un pic în spate şi dădea din cap în sens afirmativ “yeah“... au fost ok băieţii, mi-au plăcut... au explodat şi două artificii, deci se pune că am avut parte şi de efecte pirotehnice :D

revenim la ai noştri cu Piatra... evident, m-am lipit de gard din nou... am demo-ul lor acasă, am cântat cu ei versurile, o fost frumos tare... au fost una din cele mai liniştite trupe de la fest, dar ăsta nu-i un lucru rău... au zis bine şi atât contează...

au urmat nişte unguri care-şi ziceau Damned Spirits’ Dance şi de la care nu mai ţin minte decât că s-au chinuit mult prea mult timp să regleze nush ce căcat la toboşar şi au întrerupt concertul de vreo două ori tăind tot cheful... au cântat doar vreo două piese şi alea cam vai de mama lor... deci nu...

ultimii români de vineri au fost Taine... acelaşi concert ca şi-n wings, copiat aproape bit cu bit... cu proiecţii, cu playback-ul duduii, cu Buvnitz, tot... ştiu că băieţii au muncit mult la chestia asta, dar mă repet, mie nu-mi place... prefer muzica şi atât... şi vreau piesele vechi... ultima dată aveau o scuză că e chitaristul nou şi nu le-a învăţat, dar de atunci şi până acum avea timp să înveţe măcar una din clasice... Ce Eşti Tu, Cealaltă Parte, Înger sau Demon, Psalm, unde pana mea sunt piesele astea ?... o diferenţă faţă de concertul din wings a fost finalul, solo-ul de bass + tobe care chiar mi-a plăcut... şi tre să remarc că tobele lui Adi sună foarte curat, spre deosebire de multe alte seturi la care dau ăia în premier şi sună ca-n bucătărie... la el suna foarte bine...

“one, chu, one, chu“... headlinerii serii, The Foreshadowing au terminat cu metalele grele în prima zi... italieni de naţie, mi-au plăcut într-o măsură cât se poate de moderată... câteva piese spre final au sunat binişor, dar în rest m-au lăsat cam rece, mai ales că se făcuse un frig acolo de îngheţasem... ideea e că băgau un doom-gothic din ăla în care o notă ţine de la trei secunde în sus şi care merge să-l asculţi doar acasă în fotoliu... nu prea se pupau cu nimic din ce-a fost înaintea lor...

noaptea s-a încheiat cu doi austrieci pe scenă, care-şi ziceau Dornenreich... chitară acustică şi vioară... mie unul mi s-au părut chiar foarte tari... un fel de apocalyptica cu doar două instrumente în loc de patru... poate din cauză că nu ştiam nici o piesă mi s-a părut că seamănă între ele, dar se pare că pe albumele de studio nu prea, mai ales că au şi chitară electrică şi tobe pe ele, deci recitalul acustic a fost ceva special... foarte mişto, chiar mi-au plăcut şi a fost o încheiere perfectă a unei zile pline de metale...

mai na soundtrack şi de la ei:

Dornenreich – Jagd

—

photo by Alex Bratu...