de vineri ascult încontinuu aceeaşi melodie... am zis în postul anterior cât de mult m-a impresionat “momentul acela scurt, Rovine” în concert, dar consider că este absolut necesar ca această piesă minunată să se bucure de propriul ei post...

Bucium – Rovine 1934

ce se întâmplă pe parcursul a celor 15 minute cât durează melodia este foarte greu de pus în cuvinte, trebuie să asculţi ca să crezi...

• 0:30 intro-ul de vioară
• începutul războinic
• 1:33 primele semne despre ce va urma în partea a doua a melodiei... solo-urile de vioară magice...
• 1:58 a doua vioară intră şi ea în joc
• 2:26 riff-ul principal al strofelor... versurile...

Peste ţară din nou se lăsa noapte grea:
Fiara cruntă a lumii, fulgerând se-nturna.
Se-adunau peste zări plinitori de mărire,
Ca o mie de nori ne călcau în neştire.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

Se-mpietrea printre noi moartea-n chip de săgeată,
Prefăcută în săbii din toţi se-nfrupta,
Se-adâncea-ncrâncenarea, căci pieream spre-a rămâne
Fii ai plaiului nostru străbun şi stăpân.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

Am învins acea zi, am răpus acea fiară,
Iar pustiul lăsat l-am umplut cu iertări,
Ne-am făcut fraţi de cruce pentru a mia oară
Cu pământul din care pe veci ne-om trupa.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

• 6:30 avem şi o parte liniştită a melodiei în care viorile plâng
  
• 7:25 dar asta nu durează mult, tobele reintră repede în rolul lor
  
• 8:00 magia începe cu chitara
• 9:10 viorile preiau din nou conducerea
• 9:45 primul moment perfect al viorilor
• 10:05 o bucată de heavy-metal clasic de cea mai bună calitate
• 10:30 un solo incredibil de chitară combinat cu viorile... şi linia de bass marşant... incredibil... ce urmează de aici este indescriptibil... moment magic care mă lasă fără cuvinte... asta înseamnă perfecţiune dpdv muzical pentru mine... nu văd cum ar fi putut fi altfel... tot respectul băieţi...
• 11:45 revenirea la riff-ul de bază pentru încă o strofă magică... cea mai frumoasă dintre toate...
  

De-o fi să pierim,  să ne piardă noaptea, să ne-nfrângă pe toţi,
Să ne smulgă timpul, zori să ne petreacă, să ne facem nori.

Amară e soarta, grea e povara celor ce ne-au călcat,
Mii de ani pământul îi va rătăci, îi va-ndepărta !!!
Îi va-ndepărta !!!

De va fi să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Ne-om preface-n cărări să vă amăgim pasul,
Vom renaşte-n păduri să vă-ngrozim popasul,
Preschimba-ne-om în glod şi în munţi şi în iarbă,
În întinderi de duh ce-or începe să fiarbă,
Tot tărâmul vom fi şi străini veţi petrece,
Căci în orice gând rău
Vă veţi zdrobi !!!

Vă veţi zdrobi !!!

Vă veţi zdrobi !!!

• 13:43 încheierea minunată a unei melodii care se duce sus de tot în topul celor mai bune melodii pe care le-am ascultat vreodată...