din ciclul: “nenea, nenea, aici e metale ?“... da, aicea e...

pentru început, un pic de socializare... mă bucur că în sfârşit am apucat s-o văd live pe domnişoara Lenore, că până acum au intervenit tot felul de lucruri împotriva acestui eveniment măreţ, cum ar fi câteva zeci de mii de oameni între noi... n-a mai fost cazul de data asta... şi chiar ne-am întâlnit de la metrou, că cum i-am zis eu cu o seară înainte: “că e mai simplu decât să ne căutăm neştiindu-ne pe înăuntru“... asta se duce în top 10 fraze gheorghe...

datorită lu domnişoara am dat mâna cu Popa şi cu Balaurul şi am stat la aceeaşi masă cu ei... mulţumim...

dar să-i zicem deci dă muzică, că a fost destulă...

primii pe scenă, nişte unii care îşi zic KinEthics... au fost ok aşa, că au început în forţă cu Ace of Spades, da mai încolo nu prea am mai înţeles mare lucru din muzica lor... nu cred că au terminat încă liceul, păreau foarte tineri... n-au fost răi, dar nu i-aş asculta acasă...

după ei, numa fete... trupa Idol este proiectul de suflet al Balaurului, o trupă de metal (cel mult uşor) care să fie compusă numai din dudui... şi ele au zis-o bine cu un Paranoid, dar piesele proprii fiind prea pentru sor-mea... ce mi-a atras atenţia a fost toboşara Julia care era foarte foarte frumoasă şi chitara neagră a Cătălinei pe care a uitat s-o şteargă niţel înainte de concert şi era plină de amprente de ziceai că a dansat Thing pe ea...

următorii la prestat, Silver Bullet... nici de ei nu auzisem până aseară, dar ce păcat... băieţii ăştia au rupt clubul în două cu nişte cover-uri geniale la Fear of the Dark, Seek and Destroy, Breaking the Law şi Holy Diver, in memoriam Dio... solistul are o voce incredibilă şi e funny (“a murit Dio, da Dio n-a murit” sau “să înceapă pletoşenia de final“), chitariştii o dădeau bine de tot pe freturi, toboşaru rupea setu în două iar bassistu îi completa perfect... nu ştiu de ce n-am auzit de ei până acum, presimt că au un viitor strălucit în playlisturile mele... Silver Bullet rămâne de studiat pe viitor... voi mai scrie cu siguranţă despre ei...

Trooper au intrat pe scenă cântând Heaven and Hell, tot in memoriam Dio... concertul a fost aşa cum ar fi trebuit să fie... încă nu-mi vine să cred că au cântat O Viaţă Este Prea Mult :D:D... e o senzaţie incredibilă să cânţi de la început până la final o melodie de 11 minute când eşti la 2 metri de ei în faţa scenei... când am scris postul în care lăudam melodia asta nici nu speram s-o aud vreodată live, dar shit really happens, and it’s not always diarrhea (încă o frază gheorghe)...

cum este absolut evident, cel mai mult am mai cântat pe Kara Iflak, Solii Turci, Strigăt şi Un Singur Drum... la bis au băgat şi un cover I Want To Break Free foarte inspirat :D...

încă mai aştept să aud live Totul e Fals şi Dorinţa :D... acum chiar am speranţe că se va întâmpla...

inginerul din mine zice: vocea s-a auzit decent, chitara Balaurului s-a auzit foarte bine (poate şi că eram la vreo 10 cm de boxă), bassul s-a auzit perfect, dar chitara lui Popa a fost foarte încet... nu prea am auzit nici un solo de la el, nu ştiu dacă aşa a fost şi mai în spate sau pe dreapta, deci nu mă pronunţ... dar în faţa scenei nu s-a auzit mai deloc...

—

galeria foto a acestei seri mirobolante o găsiţi pe Letsrock, galerie asigurată de (deja celebrul) Miluţă... ce ne-am face fără el... poza de mai sus cu Balaurul şi his precious Flying V reflectă exact ce vedeam eu de unde am stat...

în sfârşit am apucat şi eu să-mi mai iau câteva cd-uri Trooper... Lenore zicea că i-am făcut profit lui Titus, că le-a dat cu 15 lei când el le-a luat cu 10 :D...

la plecare m-am întâlnit cu Cezar... habar n-aveam că e rocker... păcat că nu l-am văzut mai devreme că rămăsese de mult că-i dau o bere pentru toate piesele pe care ni le-a dat în seara de înaintea finalei pe facultate... eh, next time...

—

nu vreau să blasfemiez, dar m-am simţit muuuult mai bine aseară după concert decât după AC/DC... chiar dacă unii sunt legende şi alţii cântă când apucă, una e să stai la juma de kilometru de scenă şi să vezi doar pletele altora şi alta e să stai la câţiva paşi de ei şi să-i vezi degetele Balaurului pe fret tot timpul... mai ales la Strigăt... a altceva... la fel a fost şi la Bucium, şi la Tiarra... totul e mult mai intim, te face să te simţi că aplauzele tale chiar contează...

a fost o seară minunată pentru metalul românesc... m-au făcut fericit toate cover-urile alea foarte inspirate...  parcă m-au pus pe mine să le aleg :D... la cât mai multe...

n-aş fi crezut că după un concert cu trei trupe de care nu auzisem până acum şi care nu păreau cine ştie ce, nu voi avea nimic rău de comentat... sau mă rog, nimic care să mă facă să scriu un post necenzurat...