i’m back...

în primul rând, trebuie să îmi cer scuze celor doi-trei cititori ai acestei mizerii de blog, dar viaţa mea s-a schimbat dramatic de la 1 aprilie şi n-am avut nici măcar un minut liber... încă nu m-am eliberat, şi nici nu o să mă eliberez până în iulie, dar asta e prima seară în care am ajuns acasă mai devreme de ora 23:30 din ultimele trei săptămâni... o să vă povestesc despre toate pe rând...

cea mai importantă schimbare a fost demisia de la ON Semiconductor...

nu are rost să încep iar să scriu aici motivele pentru care am ales să plec de la ei, unele dintre ele le găsiţi descrise în postul meu de la sfârşitul anului trecut: management dezastruos, lipsă de proiecte, muncă fără cap, decizii proaste luate de cei de sus, un haos total în proceduri şi bineînţeles, salariul mizerabil...

echipa strânsă de Ilie era plină de oameni buni şi foarte buni, care puteam face lucruri măreţe dacă ni se dădea posibilitatea... aş zice că la sfârşitul lui 2010 eram cam 17 oameni care făceam o echipă foarte bună şi care ne înţelegeam foarte bine... acum au mai rămas 9...

trebuie să fii cretin să laşi atâţia oameni buni să plece din firmă la concurenţă fără să îţi dai seama că ceva e clar în neregulă cu firma şi trebuie urgent o schimbare radicală... să fii cretin sau să nu-ţi pese... halal conducere românească în sictir şi delăsare... când am dus demisia directorului n-am fost întrebat nici măcar de ce plec... n-am înţeles niciodată de ce firma odată cumpărată de americani a fost lăsată cu conducerea veche alcătuită numai din români, cu o mentalitate de acum 40 de ani... n-am înţeles, am încercat să sper că se va schimba ceva, mi-am dat seama că nu se va întâmpla asta, iar acum nici nu-mi mai pasă...

deci da, îmi pare rău pentru Ilie că s-a chinuit atâta să-şi facă o echipă foarte bună şi cu oameni de calitate şi acum primeşte câte două demisii pe lună, iar el dă din umeri şi spune că n-are nici o putere... foarte trist...

asta e, adio ON Semiconductor... am petrecut 13 luni frumoase în firmă, am învăţat foarte mult, am cunoscut oameni interesanţi şi am rămas cu amintiri foarte frumoase de acolo...

—

de la 1 aprilie mă găsiţi la Infineon Technologies, divizia Sense and Control, în colţul de design digital...

până acum, la nivel de organizare şi mentalitate, cu multe clase peste ON Semi... nu regret absolut deloc mutarea...

—

ca să vedeţi cât de relativ este totul, mai ales la mine... oricât de categoric aş fi cu ceva, sigur ajung să mă contrazic peste ceva timp... ia uite ce scriam acum un an Aici... pe vremea când îmi făcusem o imagine în cap despre Infineon bazându-mă pe nemţii care veniseră să predea cursurile alea infecte de la facultate... realitatea s-a dovedit a fi alta... şi mă bucur c-a fost aşa...

nu pot 4 oameni să facă munca pe care o fac 5 oameni în service ? ba sigur că da, se gândi directorul...

şi cine să plece ? păi e simplu... cine vine cel mai puţin contribuie cel mai puţin... deci să plece băiatul care e angajat part-time, se gândi într-un mod fascinant acelaşi director...

sunt convins că toate problemele financiare pe care le-o avea avitech-ul se vor rezolva dacă nu îmi vor mai plăti mie salariul monstruos de 10 mil pe lună...

toată povestea asta de mai sus mi se pare un exemplu atât de bun al prostiei care ocupă locurile de conducere din firmele româneşti...

săptămâna asta a fost ultima în service... s-a încheiat un capitol important din viaţa mea... sunt trist, dar nu supărat... nu voi înjura firma pentru că nu am de ce (decât dacă nu-mi vor plăti salariul pe care mi-l datorează în câteva zile)... nu voi mai comenta nimic rău despre director în afara celor care sunt evidente din rândurile de mai sus... am încheiat-o complet cu avitech-ul...

am petrecut aproape trei ani frumoşi în service... am avut parte de nişte colegi minunaţi cu care m-am simţit bine întotdeauna... am avut parte de un şef cum nu o să mai găsesc niciodată care mi-a fost întotdeauna mai întâi prieten şi după aia şef... am învăţat atât de multă electronică de la el cât în toată facultatea... am făcut o muncă ce mă obseda de mic... câteodată nu aveam răbdare în weekend să ajung luni în service să termin de reparat ceva la care muncisem vinerea şi nu-i dădusem de cap... am avut un program mai mult decât flexibil care mi-a permis să pun întotdeauna facultatea pe primul loc... sunt trist că trebuie să mă despart de toate astea...

sunt norocos că am avut parte de oricare din cele enumerate mai sus... nu cred că sunt mulţi care să fi avut parte de aşa ceva...

cândva tot trebuia să plec... şi eu nu ştiu dacă aş fi putut lua decizia asta foarte curând...

am şansa acum să mă angajez ca proiectant, să fac ceva pe specializarea mea şi să am un salariu mai decent... şi să nu mai fie în pipera... asta probabil era cel mai nasol lucru din lucrul la service... faptul că trebuia să pierd foarte mult timp pe drum, vara prin călduri infernale pe platformă, toamna prin nişte noroaie până la glezne şi iarna prin zăpadă până la genunchi...

well, o să vedem ce-o să fie pe viitor... e o schimbare importantă în viaţa mea şi mie nu-mi plac deloc schimbările...

o să păstrez categoric legătura cu colegii din service... la o bilă, la un snooker, pe la facultate, prin parc cu biclele... o să-i mai vizitez şi pe acolo din când în când, să văd ce se mai întâmplă prin service...

sunt fericit că am reuşit să fac o poză cu toţi colegii... în ordine: Laurenţiu, Eu, Florin, Cătălin şi Vlad... Cătălin fiind Dl. Ciocan sau RET6, iar Vlad fiind iunieten...

sper că imnul service-ul va rămâne Mann Gegen Mann şi după plecarea mea şi mai pun aici o melodie care-mi va aduce aminte de service mereu (colegii ştiu de ce):

Sabaton – Back In Control

alte poze din service:

• Florin
• Dl. Ciocan... back in control...
• Laurenţiu... făcând niţică meserie...
• Peretele cu piese... câte zile am pierdut sortând piesele alea... am lăsat poza mare să se vadă scrisurile :)
• Plăcile de monitor... principala sursă de piese de schimb... de câte ori n-am luat la mână toate plăcile căutând câte o rezistenţă...
• Masa cu sculele... o ordine cum numai 5 băieţi ştiu să păstreze...

Laurenţiu mi-a făcut un cadou incredibil la plecare, un Fluke 175... cine lucrează în domeniu ştie ce înseamnă un Fluke... nici un electronist nu are nevoie de alt aparat de măsură... şi e cea mai frumoasă amintire, că aproape trei ani numai cu un Fluke 175 am făcut toate reparaţiile din service...

şi totul a început Aici...