Terminator 2: Judgement Day

ce poţi să mai comentezi la un astfel de clasic...

de când am apăsat pe butonul de power on la player şi până s-a terminat melodia de pe credits am avut un zâmbet constant pe buze (mai puţin la câteva faze la care am derulat şi râdeam în hohote) şi o senzaţie sinceră de fericire...

l-am văzut pe ProTV, l-am văzut DivX, acum l-am văzut şi Special Edition Full HD, de 2 ore şi jumătate, la o calitate impecabilă... superb... n-o să mă satur niciodată de el...

şi ce coloană sonoră... Main Theme-ul absolut clasic (surclasat doar de Knight Rider, desigur):

Terminator 2 Main Theme

John Connor: Is it dead ?
T-800: Terminated !

—

OST:

Guns N’ Roses – You Could Be Mine

nota 10

prezenţa mea la acest fest începe după cum bine se poate vedea din titlu, din ziua de sâmbătă, pe motiv că vineri erau alte treburi planificate... pare rău că am ratat Negură Bunget şi furtuna anexată, dar asta e, data viitoare...

din start tre să mulţămesc site-ului Letsrock.ro şi lui Sorin Turcu de la Stay Metal Forever pentru acreditarea de presă... adicătelea am intrat moca cu legitimaţie atârnată de gâtlej care mă lăsa să stau în faţa scenei cu canonu şi să trag în poze sufletele artiştilor... deci mulţumesc...

—

primii care au călcat cu bocancii plini de noroi pe scenă au fost românii de la Inopia... uite aşa am aflat şi eu cine e Salex Iatma şi de ce vroia el să fim prieteni pe facebook de câteva luni încoace :D... îmi cer scuze, da habar n-aveam cine este acest chitarist metal, publicator de proză la humanitas şi actor de telenovele (cică l-a jucat pe unu, sile nemaipomenitu)... să zicem deci de muzică... pot să zic că mi-au atras atenţia niţel aşa, ca primă audiţie... l-am recunoscut pe Gomez la tobe, pe care îl mai văzusem bătând şi pentru Silver Bullet acu câteva săptămâni... foarte multe fete în trupa asta... o bassistă care îi dădea şi din voce şi din flaut, o clăpară şi o roşcată focoasă la vioară... sunt subiectiv, că mă termină sentimental roşcatele, da asta e... ah, şi au avut şi un vocal, duuh... bun tipu, ştia ce să facă cu microfonul... rămâne de urmărit trupa pe viitor, eventual să văd ce găsesc pe odc să ascult... cică primul lor album (şi singurul) se numeşte Monuments of Sadness... haide băi, chiar aşa o fi ? de aia se sinucid ăştia pe bandă în românia, poate or asculta toţi Inopia :D

Galerie Foto Inopia

a doua trupă care a urcat pe scenă a fost Tiarra, una din trupele mele româneşti preferate, fapt bine ştiut de cei care mă citesc cât de cât regulat... m-am bucurat să o descopăr pe violonista Iulia la fel de drăguţă ca şi ultima dată când m-a impresionat teribil cu frumuseţea ei şi stilul de a cânta... de asemenea, tot ca impresie artistică trebuie să remarcăm şi cureaua Andei cu catarama în formă de gât de chitară... şi expresia ei genială “aş da din cap, dar mă ţin pantalonii“... au cântat foarte multe piese de pe albumul care urmează să se lanseze, Le Monde Des Ténèbres, din care titluri am reţinut doar piesa care “din lipsă totală de inspiraţie” dă numele albumului şi Goddess of Stone, pe care am găsit-o deja filmată pe marele youtube... tricoul cu maiden din filmuleţ eram eu... foarte static că aveam canonu de gât şi era destul de greu... bineînţeles că nu putea să lipsească şi “melodia pe care voi o cântaţi mai bine ca noi“, Ielele... una din piesele mele preferate care m-a obsedat zile întregi, cu sute de ascultări... să tot o aud live... în concluzie, câteva zeci de minute reuşite din partea Warsongului şi a companiei, cu toate că n-au avut un sunet foarte bun... următoarea întâlnire cu ei e peste o săptămână, la Artmania :D... ah şi încă ceva... bassistul lor trebuie neapărat să stea şi el altundeva, că ascuns acolo după clăpar nu se vede deloc... am încercat să-l trag şi pe el într-o poză, dar nici o şansă...

Galerie Foto Tiarra

ultima trupă românească de sâmbătă a fost Abigail, de care auzisem mai demult, dar nu ascultasem niciodată nimic... ştiam că au o tipă la voce şi că au făcut şi un cover gothic după o melodie a cărui nume îmi scapă acum, dar ce-am văzut pe scenă a fost complet altceva... la voce era un tip care îi dădea cu growls în stânga şi-n dreapta, şi o făcea foarte bine... eu nu sunt mare fan black doom, dar tipul mi-a plăcut la nebunie... a avut o aură aşa de melancolie în jurul lui, era tot băgat în atmosferă, foarte tare omul... şi instrumental trupa a sunat bine, se vede că au ceva experienţă în spate... am dat ceva din cap pe ei... mi-a plăcut bass-ul cu 6 corzi de care nu mai văzusem până acum la nimeni... şi melodia tribut pentru Florian Pittiş... foarte de efect...

Galerie Foto Abigail

am terminat cu ai noştri, următorii pe scenă au fost nişte nemţi care şi-au ales un nume ce se memorează greu, dar odată memorat sună bine de tot: Eisheilig... cu nişte mine tipic nemţeşti pe feţe, au prestat eins zwei un fel de industrial metal care suna a ceva gen Rammstein cu Lemmy de la Motorhead la voce... oricum, au sunat bine, destul de techno încât să ne facă pe toţi să ne mişcăm bine pe acolo... nu ştiu câtă lume a observat, dar chitara chitaristului (licenţă poetică) avea scris pe ea Vladislavs Dracula :D... funny... foarte amuzant a fost şi că ei cântau numai în germană şi se uitau la noi de parcă înţelegeam tot :D... toată trupa a fost foarte dezgheţată şi extrem de comunicativă, după concert venind în public cu câte o bere în mână şi aplaudând la toate trupele care au urmat...

Galerie Foto Eisheilig

după nemţii ăştia urmau niste croaţi de la Omega Lithium, cică alchimişti de neamul lor aşa de toate zilele... au avut un soundcheck interminabil şi extrem de plictisitor (a bătut ăla în tobe vreo 20 de minute încontinuu acelaşi pattern de rahat) de am adormit pe gard... se făcuse foarte frig (deh, gheorghe se duce în creierul munţilor în pantaloni scurţi) şi muream de somn că vineri noaptea nu dormisem deloc (un coleg de muncă făcuse o petrecere de adio că pleacă în california şi am stat toată noaptea pe acolo şi după aia m-am suit în tren la 8 dimineaţa)... aşa, deci după un soundcheck interminabil au urmat pe scenă creaturile pe care le puteţi vedea în pozele de mai jos... bassistul era tata lor, cu machiajul ăla de mort palid pe faţă şi expresia de om supărat pe toţi şi pe toate... păcat de soundcheck, că bass-ul lui nu s-a auzit deloc... tipa de la voce (”şez, leva microfone“) avea o coafură absolut oribilă şi nişte chestii lipite pe faţă... o văzusem şi mai devreme la conferinţa de presă şi arăta ok, era chiar drăguţă, dar pe scenă era oribilă... nu ştiu ce voce o avea ea aşa de felul ei dar eu unul n-am auzit-o... nu ştiu eu prea bine cum arată Lady Gaga, dar după nume exact ca tipa asta ar trebui să arate... tipul de la chitară era singurul ok, care arăta normal şi avea şi o chitară foarte şmecheră, cum zicea Iulian azi la muncă: “a făcut-o la CNC ?” :D:D:D... păcat că era dată foarte foarte tare, şi nu se mai înţelegea nimic din note... la fel şi tobele, date oribil de tare... ironic că trupa care a stat cel mai mult la soundcheck a avut sunetul praf şi nu s-a înţeles nimic din ce-au cântat... începători, dar chiar aşa ? Omega Lithium au fost de departe trupa cea mai slabă de la fest (din atâtea câte am văzut eu)... nu vreau să mai aud de ei foarte curând...

Galerie Foto Omega Lithium

era deja ora 23 şi după ăştia s-a urcat un nene pe scenă să ne anunţe că primarul buşteniului vrea să ne facă o surpriză... în 3... 2... 1... pac pac... zeci de artificii pe cer... au tot ţinut-o în artificii de toate tipurile vreo 5 minute... destul de drăguţ aşa, să umpli cerul cu foc înainte să cânte Ashes You Leave :D

tre să menţionez acum că eu m-am hotărât să vin la festivalul ăsta când am văzut că cântă (licenţă poetică) Tiarra, Bucium, Bucovina şi Ashes You Leave... restul nu prea conta pentru mine...

Ashes You Leave mişunau prin playlistul meu prin clasa a 11-a, când eram eu în faza de gothic şi ascultam tot ce găseam la formaţii related cu Nightwish... în ultimii 5 ani nu cred că i-am mai ascultat nici măcar o dată, dar când le-am văzut numele pe afiş mi s-a aprins repede beculeţul...

din momentul în care Ashes You Leave au început soundcheck-ul şi până s-au dat jos de pe scenă totul a fost perfect... a fost unul din cele mai frumoase şi reuşite concerte la care am fost eu prezent, chiar dacă au cântat destul de puţin, cam o oră şi zece minute... dar a fost perfect...

soundcheck-ul a fost foarte scurt şi făcut la perfecţie... totul a fost centralizat prin solista Tamara care discuta cu toţi pe acolo şi apoi comunica la inginerul de sunet... au adus un flaut pe scenă, două chitări şi bass şi patru microfoane... deci reglajul lor nu era ceva trivial... eh, totul a durat maxim 15 minute şi când au început să cânte s-a terminat totul... se auzeau cristal... absolut toţi... fiecare instrument şi fiecare voce, se auzeau perfect... chitările panoramate (da, m-a învăţat şi Balaurul ceva) creau un efect genial pentru minte care stăteam ultra central cu capul peste gard (fanul numărul 1 :D)...

şi ei sunt tot din Croaţia, dar le-au dat clasă celorlalţi... şi-au schimbat stilul de când nu i-am mai ascultat eu şi au schimbat şi solista... nu e nici un motiv de supărare, domnişoara Tamara fiind absolut genială pe scenă... are o voce absolut divină tipa, erau momente în care mă uitam fascinat la ea şi nu-mi venea să cred cât de bine se aude... fiind postat exact în faţa ei, şi ea a observat că i-am făcut poze tot concertul şi că eram fermecat de vocea ei... astfel că la sfârşitul concertului a zis că vrea să dea un tricou gratis, a încercat să-l arunce spre mine şi l-a prins altcineva, apoi l-a cerut înapoi şi l-a aruncat fix spre minte din nou... genial... m-am făcut cu un tricou original de la ea... i will cherish and wear it every day :d... thank you Tamara...

tipul de la chitară din stânga (Bex) era responsabil cu solo-urile şi se auzea demenţial de clar... în dreapta bassistul şi celălalt chitarist erau responsabili cu riff-urile dure... la fel, executate cristal... nu ştiu exact care e povestea cu tipa de la flaut, că ei în mod normal au în trupă o tipă care cântă la vioară şi e complet alta decât cea cu care au venit la fest, dar nu mă plâng, domnişoara de la flaut fiind responsabilă cu completarea unei ambianţe metalo-gothice perfecte...

la un moment dat se auzeau patru voci... Tamara cânta în prim plan, bassistul băga nişte growls-uri din când în când şi pe fundal se auzeau Bex cu voce clean şi flautista care lălăia foarte frumos pe fundal... patru voci puteau să rezulte într-o incoerenţă totală, dar n-a fost cazul... să mai repet încă o dată că s-a auzit perfect ?

dacă e să zic ceva ce nu mi-a plăcut la ei, ar fi pantalonii Tamarei şi faptul că s-au dat jos de pe scenă... în rest, tot respectul...

vreau neapărat să îi revăd într-un concert în care ei să fie headlineri... merită mult mai mult... m-aş duce şi în Croaţia să-i revăd, atât de mult mi-au plăcut :D

aah, şi n-au cântat nici o melodie din cele pe care le ştiam eu din liceu... ceea e absolut genial e că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu fascinat şi să dau din cap tot concertul la o formaţie de la care nu mai ascultasem nici o melodie cântată în concert... tot respectul...

după ei nu îmi mai era nici frig, nici somn, nimic... aveam două tricouri pe mine :D şi un zâmbet sincer de fascinaţie care m-a ţinut multă vreme fericit...

Galerie Foto Ashes You Leave

cei care au închis seara au fost portughezii de la Ava Inferi, cu doom-ul lor ambiental... solista are o voce divină, dar nu m-au convins deloc... au fost mult prea lenţi şi ambientali pentru un concert de după miezul nopţii... la ei m-au cuprins iar frigul şi somnul, deci era clar că ceva nu mă prindea... Ava Inferi e o formaţie care se ascultă acasă, în fotoliu, cu un pahar de vin în mână... părerea mea... şi nu trebuiau să urmeze după Ashes You Leave...

Galerie Foto Ava Inferi

OST:

Ashes You Leave – Apathy Overdose

All is lost, black is the world I see
To live or to die makes no difference to me
The morning brings no hope
The day is as dead as the night
People are puppets
Of resignation’s magnificent might

I’m high on self destruction
Devoid of joy and satisfaction
Oblivious to both virtue and sin
Apathy is mine to drown in

Ashes You Leave – Every You, Every Me
[vocea domne, ce voce... şi ritmul de la 3:23]

Ava Inferi – Last Sign Of Summer
[pentru intro-ul genial... şi vocea... şi atmosfera în general a melodiei...]

Inglourious Basterds

pentru a treia oară, acum pe dvd... ce-am scris prima şi a doua oară rămâne valabil...

la fel de genial ca întotdeauna... şi încă descoperim detalii noi pe care nu le-am văzut până acum... de exemplu, că Landa îi numea pe toţi din jurul lui “herrmann” :D

OST:

David Bowie – Cat People (Putting Out Fire)

nota 10

mi-a venit o idee... cum să take over the world, fără ajutorul nimănui...

tot ce-mi trebuie e o maşină a timpului...

deci să presupunem că mă întorc în timp, să alegem o dată oarecare, de exemplu 1 ianuarie 2006... este evident, la momentul acela de timp vor fi doi de eu pe planetă în acelaşi timp... unul din ei are 20 de ani tocmai împliniţi, iar celălalt are 24 + cât îmi mai ia să inventez maşina timpului...

să presupunem acum că pe eul meu de 20 de ani îl botezăm GHE1... apoi, pe primul eu întors în timp să-l numim GHE2...

GHE2 se duce la GHE1 şi îi povesteşte toată tărăşenia de plan, iar GHE1 înţelege imediat că este tot eu, care le va gândi oricum de unul singur câţiva ani mai târziu... apoi, GHE2 mai petrece în 2006 să zicem 3 zile, dacă planul se finalizează în 2 zile... apoi, se întoarce în timp, fix în data de 1 ianuarie 2006... în acest moment, există trei gheorghe pe planetă... pentru că GHE2, cu toate că peste zile se transformă în GHE3, el de abia ce s-a teleportat prima dată...

so, prin inducţie, să presupunem că îmi ia un an de zile să creez o armată de 120 de GHE-uri instruiţi şi toţi gândind exact la fel... cu multă răbdare pot să fac 1000, fiecare armat cu ultimă tehnologie, aduse cu mine din viitor... genial...

cei mai înceţi la minte mă vor întreba de ce îmi ia aşa de mult să îmi creez armata de GHE-uri... păi fiecare GHE va trebui să aştepte până la următoarea teleportare atât cât vreau să existe armata... altfel, sloturile temporale nu se vor mai suprapune şi se duce dracu totul...

avantajul planului este absolut evident... nu trebuie să am încredere decât în mine şi n-am nevoie să mă bazez pe nimeni altcineva... dacă totuşi consider că mai am nevoie şi de alţi specialişti în holocaustul meu, atunci posibil să existe şi o armată de CRE-uri, de TĂT-uri, de cine se oferă şi pot avea încredere că nu i se face frică când vine vorba să cureţe planeta de scursuri... că altfel, ce dracu mă fac cu o mie de pămpălăi care încep să se crizeze toţi în acelaşi timp şi exact acelaşi mod ?

acuma, există şi nişte dezavantaje...

dacă oricare din GHE-uri este omorât, toţi GHE-urii cu indice mai mare vor dispărea instant de pe faţa pământului iar planul va trebui abandonat pentru ca unul din ei să se întoarcă în timp şi să salveze GHE-ul distrus, pentru că altfel mor definitiv...

dacă GHE1 moare, atunci e grav de tot... kaput cu mine, oricare dintre mine... so, GHE1 va trebui protejat cu orice preţ...

dacă planul nu se duce la cap în cât timp i-a fost alocat şi apare orice fel de eveniment neaşteptat (cum ar fi o comă), iar unul din GHE-uri nu se mai poate întoarce în timp în ziua a treia, atunci toţi GHE-urii cu indice superior vor dispărea instant iar istoria se va modifica brusc, efectele planului fiind înlăturate parţial sau de tot...

şi cea mai mare problemă, călătoria în timp este imposibilă...

soundtrack:

Megadeth – Sweating Bullets

Hello Me... meet the real me
And my misfits way of life
A dark black past is my
Most valued possession
Hindsight is always 20-20,
But looking back it’s still a bit fuzzy
Speak of mutually assured destruction?
Nice story... Tell it to Reader’s Digest!

Hello Me... it’s Me again
You can subdue, but never tame me
It gives me a migraine headache
Thinking down to your level
Yea, just keep on thinking it’s my fault
And stay an inch or two outta kicking distance
Mankind has got to know
His limitations

Well, Me... it’s nice talking to Myself
A credit to dementia
Some day you too will know my pain
And smile its blacktooth grin
If the war inside my head
Won’t take a day off I’ll be dead
My icy fingers claw your back
Here I come again

—

notă de subsol pentru aicea jos: dacă vreunul a citit “GHE-uri” ca “gay-uri” şi a râs ca prostul atunci să-i stea în gât...

probabil chiar şi numai titlul postului poate înfierbânta pe cineva care a mai fost vreodată la un concert RAMMSTEIN...

ce voi încerca eu acum ? voi încerca (şi voi eşua) să povestesc ce s-a întâmplat seara trecută în Bucureşti... nu am la dispoziţie decât cuvinte şi ceva poze şi filmări făcute de alţii... mi-ar mai fi trebuit câteva aruncătoare de flăcări, tone de artificii, kilograme de kerosen şi nişte lansatoare anti-tanc ca să vă explic ca la carte ce s-a întâmplat aseară... dar eu n-am astea... ei au avut...

pe la ora 20 scena a fost acoperită de un cearşaf negru imens şi timp de o oră în spatele ei s-a deschis probabil vreo gaură neagră din care a ieşit decorul şi tot arsenalul de pe scenă... tot ce-au montat la vedere au fost două ventilatoare imense orientate spre noi... noi ne gândeam că le montează ca să ne ventileze când ne dau foc, dar n-a fost aşa... wait for it...

când s-au auzit corurile de pe Rammlied toată lumea s-a extaziat instant şi a început nebunia... în uralele demente ale publicului a căzut cearşaful negru... ca să vezi ce ? un steag imens al germaniei... ha ha ha, primul hohot de râs... în sfârşit a căzut şi steagul şi am văzut... nu ştiam la ce să mă uit mai întâi... la dementul Till Lindemann care era îmbrăcat cu pene roz la urechi, cu ciorapi de damă traşi peste păr şi cu neon în gură ? care păşea pe scenă exact ca în videoclipul de la Mann Gegen Mann... sau la Flake care arăta ca frankestein cocoţat sus între două rânduri de clape şi doi stâlpi care emanau electricitate statică ? sau la Ollie care arăta ca ultimul sălbatic cu bassul ăla imens în mână şi îmbrăcat cu glugă pe cap şi pantaloni semi-scurţi... sau la cei doi chitarişti dispuşi în fiecare colţ de scenă cu nişte priviri ultra-serioase şi care executau toate notele “eins zwei, eins zwei” tipic nemţeşte ? îmi fugeau ochii în toate direcţiile posibile...

instrumentele se auzeau excelent, iar vocea lui Till te cutremura pur şi simplu... este incredibil cum pot să sune corzile vocale în omul ăsta... cum ar suna RAMMSTEIN fără el ? gândeşte-te, dar nici n-are rost s-o faci... bassul ăla pe care îl ador atât de mult s-a învârtit în aer absolut perfect iar chitările alea brute în stilul tipic de metal industrial erau de o forţă remarcabilă...

pe fiecare melodie s-a întâmplat câte ceva aparte la care rămâneai ori “wow“, ori “frate, ce caterincă“, ori cu ochii holbaţi de nu-ţi venea să crezi şi nu mai aveai putere să te minunezi... mai tot timpul vedeai flăcări ieşind din scenă, şi de jos şi de sus, sau artificii pe cer... dar pe lângă “banalităţile” :D astea încerc să enumăr cele câteva momente mai speciale de care îmi amintesc:

pe Waidmanns Heil se aplică poza de mai sus... Till era îmbrăcat ca un vânător şi avea cu el ditai puşcociu ăla... este inutil să menţionez că la sfârşitul melodiei s-a pus pe vine şi a tras din puşcoci, cu bubuitura de rigoare şi trimiţând în cer o grămadă de artificii...

pe o altă melodie Till s-a luat la bătaie pe scenă cu Flake, clăparul căzând jos... Till îl ia braţe şi îl aruncă într-o cadă de metal ruginit... apoi ia în mână o găleată încinsă, scena se ridică de sub el şi îl duce cam la vreo 10 metri deasupra tuturor, de unde răstoarnă conţinutul găleţii peste Flake, în cada de metal... în găleată era ceva ce semăna cu lava, formată din multe artificii mici care se aprindeau când ieşeau din găleată... genial... după ce coboară la nivelul scenei, Till se duce la cadă, se uită în ea, apoi se uită la noi şi face semnul ăla la gât, de tăiat beregata... apoi se mai uită o dată la Flake şi îşi face cruce, apoi dă din mâini în semn de kaput, şi pleacă... râdeam cu lacrimi la faza asta...

după ce se goleşte scena ghiciţi cine se ridică din cadă... Flake... îmbrăcat într-un costum cu sclipici de sus până jos şi mişcându-se pe scenă într-un fel indescriptibil, care îi face pe epileptici campioni la stat drepţi... într-un final se târăşte până la clapele lui şi nu se opreşte... sub el avea o bandă din aia de fitness, astfel că tot restul concertului el a alergat ca nebunu pe loc între clape :D... ca să nu mai zic că avea şi un panou de control lângă el şi pe la jumătatea concertului a schimbat direcţia de mers şi s-a orientat spre noi...

nu mai ţin minte pe ce melodie Till a intrat pe o bandă rulantă sub scenă şi a apărut după un minut cu o mască imensă pe faţă, măşti pe care le purtau şi chitariştii... şi la un moment dat au dat toţi drumul la nişte jeturi imense de flăcări din ele... mai văzusem poze pe net cu scena asta da tot m-a uimit când am văzut-o pe bune... adică ne dogora pe noi care eram la vreo 30 de metri de scenă, d-apăi pe ei care le ţâşneau flăcările din cap.. demenţi domne, demenţi...

pe Du Riechst So Gut chitariştii aveau geci din care ieşeau flăcări din mâneci... asta apare şi pe filmările de mai jos... pufuri de foc din fiecare mânecă, de sus până jos domne... demenţi...

s-a schimbat şi decorul între timp, dar n-am habar când, n-am cum să mai ţin minte şi în ce ordine s-au întâmplat toate nebuniile astea... tot timpul se mişcau ozn-urile alea imense formate din reflectoare de pe scenă, ba urcau ba coborau, ba se mai şi roteau şi-şi schimbau culorile...

un alt moment la care am râs în hohote a fost pe Benzin... chitariştii erau pe centru pe undeva, cântau intro-ul melodiei, când îl văd pe Till că-şi face apariţia pe scenă de undeva din dreapta, şi trăgând după el o pompă de benzină :D... pe care a plantat-o în mijlocul scenei... este absolut evident că la finalul melodiei pompa s-a transformat într-un flamethrower autentic orientat deasupra noastră... imediat după asta vedem pe scenă o umbră alergând de nebună în stânga şi-n dreapta... Till pune aruncătorul de flăcări pe el şi după aia alerga ăsta de nebun pe scenă cu toată spinarea în flăcări... individul a fost trântit la pământ şi au pus stingătorul pe el... este evident că scena a fost regizată, dar sunt şi unii mai creduli care cred că tipul era un fan român care a ajuns pe scenă şi ăia cu stingătorul erau pompierii români... doamne cât am râs când am citit asta...

am aflat şi pentru ce erau montate ventilatoarele imense... le-au dat drumul la un moment dat şi au montat în faţa lor nişte grenade din alea fumigene... nu m-aş fi gândit la asta... în câteva minute s-au epuizat şi tot golden circle-ul era numai un nor de fum... era foarte foarte tare cum se proiectau luminile de pe scenă în norul de fum, ceva gen scena Shoshannei...

la un moment dat când au lansat nişte artificii pe deasupra scenei, am auzit ceva în spate, am întors capul şi ce să vezi... nişte pocnitori pe sârmă, care făceau un zgomot infernal şi mergeau cu o viteză remarcabilă între stâlpul de sunet şi scenă, fix pe deasupra noastră de la golden... genul ăsta de artificii pe sârmă chiar n-am mai văzut niciodată, habar n-am cum sunt făcute... că nu părea să se mişte nimic mecanic pe sârmă, cred că sârma în sine exploda...

la Pussy am râs iar cu lacrimi... la final Till s-a urcat pe un ditamai tunul şi a început să “ejaculeze” peste noi cu spumă albă... era cerul plin de spumă din aia, toată lumea râdea în jurul meu... nu ştiu de unde a ieşit atâta spumă din tunul ăla dar a fost o grămadă... şi dacă nu era de ajuns spuma, au mai aruncat şi cu o grămadă de confetti peste noi... dacă te uitai în sus vedeai numai chestii albe zburând... moment la care i-am urlat ancăi în ureche: “se pişă pe AC/DC“...

un moment mai liniştit şi deosebit a fost pe Frühling In Paris, unde Ollie a renunţat la bass şi s-a pus în genunchi în faţa noastră, cu o chitară acustică... pe melodia asta m-am îndrăgostit definitiv de vocea lui Till, care vibra tot ce-i stătea în cale... Flake completa perfect melodia cu clapele... sfârşitul numai în clape a fost uimitor pentru mine... nu se mai auzea nici un sunet din mulţimea de oameni... absolut toţi eram într-o tăcere absolută şi ascultam clapele alea... divin...

toate astea s-au întâmplat într-o oră... foarte scurt, dar foarte intens... Till a încheiat cu primele vorbe adresate nouă: “Vă mulţumesc foarte mult“... da, în româneşte... am strigat după ei la bis mai mult decât pentru orice altă formaţie... şi ei s-au lăsat aşteptaţi...

pe Sonne cred că au consumat cel mai mult napalm, ieşeau flăcări ba de sub difuzoare, ba de undeva de deasupra scenei, toate dirijate de Till, pe refen...

pe Haifisch s-a petrecut celebra fază cu barca :D... uitasem complet de ea... Flake s-a urcat într-o barcă de cauciuc pusă peste mâinile fanilor... el arăta direcţia şi mâinile îl purtau pe unde vroia el... nu pot să-mi exprim surpriza când am văzut că vine fix spre noi şi A TRECUT FIX PE DEASUPRA MEA... doamne ce slăbătură de om e Flake, i se vedeau toate coastele... da, am pus mâna pe barca lui şi m-am extaziat :D... după ce-a trecut de noi i-a cerut unuia un steag cu românia şi s-a îmbrăcat cu el... apoi după ce a “vâslit” până înapoi la scenă, şi-a pus steagul pe clape şi acolo l-a lăsat... era genial steagul, avea pe partea galbenă semnul RAMMSTEIN... absolut perfect...

la sfârşitul sfârşitului, pe Ich Will, iar a fost nebunie de flăcări şi pocnitori... nici nu-mi venea să cred de unde bubuiau... din microfoane, din difuzoare, din ozn-urile alea de lumini, de oriunde... încheierea a fost cu Till care a început să dea cu microfonul de toţi pereţii, la ultima lovitură microfonul explodând într-o bubuitură imensă care a acoperit scena cu mici artificii...

Till ne-a mai adresat un “Mulţumim frumos” şi un “Va iubim“, rostite într-o româneşte nemţească... se terminase...

legat de playlist... au cântat foarte multe piese de pe Liebe Ist Für Alle Da, că e turneu de promovare... pe Du Hast publicul a cântat într-o nebunie, cred că mai tare decât la orice altă piesă din toate trei zilele... şi pe Pussy s-a cântat într-o veselie, care râdea, care cânta... Keine Lust, Feuer Frei! şi Links 2-3-4 iar m-au făcut să răguşesc... aaaa... am uitat să zic de pocnitorile de pe Feuer Frei! care izbucneau pe rând la fiecare vers din refren... brilliant...

aş fi vrut să cânte mai multe... aş fi vrut să cânte Rosenrot, Mutter, Mann Gegen Mann, Adios, Seeman, Rammstein sau Bestrafe Mich, dar n-au făcut-o... poate data viitoare, pentru că îi voi revedea cu orice preţ... dacă nu la noi, atunci oriunde altundeva...

—

RAMMSTEIN 2010 devine cel mai tare concert (şi experienţă a simţurilor) la care am fost vreodată... am văzut Metallica de două ori, am văzut Maiden, am văzut Manowar de două ori, am văzut Judas Priest, am văzut AC/DC, am văzut multe altele, dar n-am mai văzut aşa ceva în viaţa mea... o oră jumate de minunare, mă uitam ca un copil mic la jucării lego, ca un puşti de 14 ani la ţâţe, ca un rocker la RAMMSTEIN... incredibil...

concertul Maiden 2008 a fost detronat... ia uite ce scriam acum doi ani: “să vorbeşti despre prezenţă scenică la o altă trupă decât Maiden este o blasfemie“... eh, uite că nu e...

—

ieri au mai concertat şi alte trupe, că doar a fost zi de festival, dar nu mai are nici o importanţă... au fost Luna Amară de la care mi-a plăcut parcă o piesă, au fost Anathema care au sunat ca dracu şi m-au dezamăgit total, şi au mai fost Stone Sour şi Alice In Chains de la care nu ascultasem nimic şi din care n-am înţeles nimic...

nu mi-a plăcut că Anathema au adus o tipă pe scenă... speram să scriu la sfârşitul festivalului că am avut 24 de ore de muzică fără nici o femeie pe scenă :D... era ceva... nu mă înţelegeţi greşit, sunt femei în metal care îmi plac foarte foarte mult, ca Tarja sau Simone, dar ar fi fost ceva interesant să nu fie nici o duduie pe scenă în trei zile şi 15 formaţii :D... ne facem că n-am văzut-o, pe ea şi dantura ei perfectă :D:D:D

—

poze Aici... uitaţi-vă prin ele că merită...

şi câteva filmări Aici... sunt cu zecile pe youtube, dar nu se compară cu ce simţeai dacă erai acolo...

—

soundtrack:

RAMMSTEIN – Frühling In Paris

—

şi cronicuţele domnişoarei Lenore... un pic mai obiective :D