ziceam săptămâna trecută că m-au trimis ăştia prin austria cu treburi ultra strict confidenţiale de muncă, nedivulgabile...

mi-e foarte somn şi-aş prefera să mai joc niţel starcraft în loc să povestesc cum a fost săptămâna trecută cititorilor inexistenţi şi totodată complet dezinteresaţi de peripeţiile inginereşti şi deci plictisitoare ale lui gheorghe... dar hai pe scurt, pentru nepoţi...

n-am zburat direct în austria, că costa mai mulţi bani decât dacă nu... am zburat în München şi de acolo am închiriat o maşină şi ne-am dat cu titicarul pe autostrăzile nemţeşti şi austrieci, care sunt ele şi nu glume... haters will hate... au ăştia nişte autostrăzi care trec kilometrii întregi prin munţi... ceva incredibil...

ne-am distrat cu gps-ul care o lua razna din când în când („turn right and then turn left and then make a u turn... turn left” când stăteam la stop), dar per total duduia invizibilă (dar sigur cu ţâţe mari) ne-a dus la destinaţie...

în austria femeile-s urâte... cu spume... au corp mişto, probabil toate aleargă prin munţi, dar la faţă par că au mai trăit o viaţă înainte de asta... total opus de ce-am văzut în München...

punctul maxim al săptămânii a fost seara în care am mâncat la un restaurant mexican (Salud), ceva absolut incredibil de minunat... un platou care se numea Wings and Ribs şi venea cu o grămadă de wings and ribs, date printr-un sos absolut delicios, cu încă trei sosuri separate în farfurie pe lângă (toate delicioase), pâine prăjită cu usturoi şi un porumb fiert... absolut fantastic, cred că cea mai delicioasă masă de care am avut parte în viaţa mea... obligatoriu trebuie să mă întorc pe acolo...

în altă seară am fost invitaţi la petrecerea de adio a unui inginer din austria... ironic, îşi lua adio de la ei pentru că vine în românia la noi, dar noi tot am mâncat moca la petrecerea lui de adio...

în ultima zi am vizitat şi fabrica în care se produc efectiv circuitele... ceva complet de pe altă lume... a trebuit să ne echipăm ca la nasa ca să putem intra în fabrică, să nu aducem praf cu noi... ca idee, camerele în care se produc circuitele trebuie să aibă de 100 de ori mai puţine particule de praf în aer decât o sală de operaţii... mi-e milă de săracii oameni care trebuie să lucreze zilnic, 8 ore îmbrăcaţi aşa... adică, numai dacă îţi vine să te caci şi îţi ia o veşnicie să te dezbraci şi îmbraci la loc... oricum s-au luat de mine după ce-au văzut poza că cică nu ţineam nasul în chestia aia... asta e, mi-au descoperit planul diabolic de a le contamina cu muci româneşti chip-urile austriece... to take over the world...

concluzia e că a fost fain, şi probabil sigur o să trebuiască să mai mergem pe acolo...

dar deocamdată m-am întors...