din ciclul: “nenea, nenea, aici e metale ?“... da, aicea e...

pentru început, un pic de socializare... mă bucur că în sfârşit am apucat s-o văd live pe domnişoara Lenore, că până acum au intervenit tot felul de lucruri împotriva acestui eveniment măreţ, cum ar fi câteva zeci de mii de oameni între noi... n-a mai fost cazul de data asta... şi chiar ne-am întâlnit de la metrou, că cum i-am zis eu cu o seară înainte: “că e mai simplu decât să ne căutăm neştiindu-ne pe înăuntru“... asta se duce în top 10 fraze gheorghe...

datorită lu domnişoara am dat mâna cu Popa şi cu Balaurul şi am stat la aceeaşi masă cu ei... mulţumim...

dar să-i zicem deci dă muzică, că a fost destulă...

primii pe scenă, nişte unii care îşi zic KinEthics... au fost ok aşa, că au început în forţă cu Ace of Spades, da mai încolo nu prea am mai înţeles mare lucru din muzica lor... nu cred că au terminat încă liceul, păreau foarte tineri... n-au fost răi, dar nu i-aş asculta acasă...

după ei, numa fete... trupa Idol este proiectul de suflet al Balaurului, o trupă de metal (cel mult uşor) care să fie compusă numai din dudui... şi ele au zis-o bine cu un Paranoid, dar piesele proprii fiind prea pentru sor-mea... ce mi-a atras atenţia a fost toboşara Julia care era foarte foarte frumoasă şi chitara neagră a Cătălinei pe care a uitat s-o şteargă niţel înainte de concert şi era plină de amprente de ziceai că a dansat Thing pe ea...

următorii la prestat, Silver Bullet... nici de ei nu auzisem până aseară, dar ce păcat... băieţii ăştia au rupt clubul în două cu nişte cover-uri geniale la Fear of the Dark, Seek and Destroy, Breaking the Law şi Holy Diver, in memoriam Dio... solistul are o voce incredibilă şi e funny (“a murit Dio, da Dio n-a murit” sau “să înceapă pletoşenia de final“), chitariştii o dădeau bine de tot pe freturi, toboşaru rupea setu în două iar bassistu îi completa perfect... nu ştiu de ce n-am auzit de ei până acum, presimt că au un viitor strălucit în playlisturile mele... Silver Bullet rămâne de studiat pe viitor... voi mai scrie cu siguranţă despre ei...

Trooper au intrat pe scenă cântând Heaven and Hell, tot in memoriam Dio... concertul a fost aşa cum ar fi trebuit să fie... încă nu-mi vine să cred că au cântat O Viaţă Este Prea Mult :D:D... e o senzaţie incredibilă să cânţi de la început până la final o melodie de 11 minute când eşti la 2 metri de ei în faţa scenei... când am scris postul în care lăudam melodia asta nici nu speram s-o aud vreodată live, dar shit really happens, and it’s not always diarrhea (încă o frază gheorghe)...

cum este absolut evident, cel mai mult am mai cântat pe Kara Iflak, Solii Turci, Strigăt şi Un Singur Drum... la bis au băgat şi un cover I Want To Break Free foarte inspirat :D...

încă mai aştept să aud live Totul e Fals şi Dorinţa :D... acum chiar am speranţe că se va întâmpla...

inginerul din mine zice: vocea s-a auzit decent, chitara Balaurului s-a auzit foarte bine (poate şi că eram la vreo 10 cm de boxă), bassul s-a auzit perfect, dar chitara lui Popa a fost foarte încet... nu prea am auzit nici un solo de la el, nu ştiu dacă aşa a fost şi mai în spate sau pe dreapta, deci nu mă pronunţ... dar în faţa scenei nu s-a auzit mai deloc...

—

galeria foto a acestei seri mirobolante o găsiţi pe Letsrock, galerie asigurată de (deja celebrul) Miluţă... ce ne-am face fără el... poza de mai sus cu Balaurul şi his precious Flying V reflectă exact ce vedeam eu de unde am stat...

în sfârşit am apucat şi eu să-mi mai iau câteva cd-uri Trooper... Lenore zicea că i-am făcut profit lui Titus, că le-a dat cu 15 lei când el le-a luat cu 10 :D...

la plecare m-am întâlnit cu Cezar... habar n-aveam că e rocker... păcat că nu l-am văzut mai devreme că rămăsese de mult că-i dau o bere pentru toate piesele pe care ni le-a dat în seara de înaintea finalei pe facultate... eh, next time...

—

nu vreau să blasfemiez, dar m-am simţit muuuult mai bine aseară după concert decât după AC/DC... chiar dacă unii sunt legende şi alţii cântă când apucă, una e să stai la juma de kilometru de scenă şi să vezi doar pletele altora şi alta e să stai la câţiva paşi de ei şi să-i vezi degetele Balaurului pe fret tot timpul... mai ales la Strigăt... a altceva... la fel a fost şi la Bucium, şi la Tiarra... totul e mult mai intim, te face să te simţi că aplauzele tale chiar contează...

a fost o seară minunată pentru metalul românesc... m-au făcut fericit toate cover-urile alea foarte inspirate...  parcă m-au pus pe mine să le aleg :D... la cât mai multe...

n-aş fi crezut că după un concert cu trei trupe de care nu auzisem până acum şi care nu păreau cine ştie ce, nu voi avea nimic rău de comentat... sau mă rog, nimic care să mă facă să scriu un post necenzurat...

hîn primul rând, trebuie să-i taxez pe toţi cretinii de la radiouri şi alte chestii din ăştia care nu-s în stare să pronunţe numele formaţiei, lucru incredibil de greu având în vedere cele patru multe litere din nume (plus bara (slash sau backslash, dracu să le ia că n-am ştiut niciodată care-i care))... ce ziceam de cretinii ăştia... aud numai eIsi dIsi, cu accentele pe primele I-uri... zici că e o formaţie de blondine de 18 ani, mai au puţin şi ajung la eIsi PIsi... bah cretinilor: eIsII dIsII, cu accent cât casa pe toate I-uri...

acuma să trecem peste lecţia asta şi să vorbim despre introducere... :D

echipa deplasată la locaţie dempreună cu al vostru gheorghe fu destul de subţirică (ca număr :D) şi a constat numai din anca şi doru... care n-au reuşit sub nici o formă să mă lase să ajung mai devreme de ora 16 acolo... foarte interesant a fost când am scos biletele din buzunar să le arătăm maneliştilor de la intrări... noi eram convinşi că avem bilete la golden circle, de aia şi revolta mea de înainte de concert cu suplimentarea locurilor la golden... ete să vezi că pe biletele noastre scria normal circle... dracu mai ştia, că le-am luat din ianuarie... oh well...

înauntru era lume (duuh)... nu chiar foarte multă dar destulă... ne-am proptit în cur pe undeva prin partea stângă a scenei cum ne uitam noi la ea... nu foarte aproape totuşi... până pe la ora 18 am pierdut vremea bând o bere şi ketchup-ing up stuff între noi... socializing adică, că de aia sunt bune şi concertele, scot şobolanii afară din casă şi birou...

când să mă duc să mă piş, stând vreo 10 minute la coadă aud nişte chestii cu urechile care semănau (sunetele) cu nişte chitări... după ce mă piş, mă întorc să văd ce se petrece anume... eu eram sigur că reglează unii instrumentele şi le scapă din când în când pe jos, dar nu... chiar erau unii de cântau pe bune pe scenă... vai de mama lor... cică le zice Down şi sunt mari cântăreţi, solistul fiind fost membru Pantera la vremea lui... o fi fost, dar sigur nu duminică seara :D...

Down a fost de departe cea mai proastă trupă pe care am văzut-o vreodată în vreun concert... ca orice... accent tipic de wanker american pe solist, nişte chitări acordate cu mâna mortului, prezenţă scenică omniprezentă dar inexistentă şi nişte compoziţii muzicale de o calitate care sunt convins că l-ar impresiona până şi pe Horia Moculescu... vai de mama lor, mai bine n-ar mai fi...

după ăştia a fost o mică pauză şi a plouat... cam 3 picături, câte una pe fiecare mână şi una în frunte... bine că am avut pelerinele şi gecile la noi, ce ne făceam oare fără...

pe la 20 fără foarte un pic au intrat şi Iris pe scenă... incredibil dar era prima dată când îi vedeam pe Iris live :D... cred că este totuşi un record, să reuşeşti să nu vezi Iris live în românia până acu... ai dreacu mi-au stricat recordul...

Iris a fost decent, dar nu cine ştie ce... cum mie nu-mi place nimic de la ei în afară de primele 2-3 albume şi Somn Bizar şi Mirage, nu m-au extaziat cu melodiile lor pop care udă toate fătucile în grup (cu Strada Ta şi nu mai ştiu ce)... au cântat totuşi şi ceva rock gen Pământul Îl Cuprind, Pe Ape şi Somn Bizar... pe astea trei am cântat şi eu, cu toate că se auzea destul de prost şi foarte încet...

a urmat o pauză în care ne-am înghesuit rău de tot... frate câţi patriarhi în românia.. a fost criminal... stăteam atât de aiurea încât nici nu cred că călcam cu toată talpa pe solul sfânt românesc... anyway, motiv de glume pe seama maghiarilor din dreapta noastră care făcuseră cerculeţ pe jos şi se făceau că nu înţeleg când le ziceam “să vă ridicaţi în pula mea în picioare să stăm şi noi ca oamenii“...

la ora 21:00:00.0000 au intrat şi AC/DC (cu accent pe toate I-uri)... din păcate scena era atât de jos încât eu unul n-am văzut absolut nimic pe scenă tot concertul... noroc cu ecranele alea imense de proiecţie la care ne uitam toţi că în rest, doar muie la organizatori... bah eu nu înţeleg care-i faza cu scenele în românia... ce pula mea îi doare dacă o fac un pic mai înaltă să nu trebuiască să mă uit prin mătreaţa ăluia din faţă spre scenă ? asta dacă pot, că dacă am în faţă numai stânci de 1.90 cum s-a întâmplat duminică am pus-o de tot... la Maiden am văzut perfect, la Metallica am văzut ok... scenele au fost înalte, n-a avut nimeni nimic de comentat... pula mea de cretini...

aşa, deci AC/DC era pe scenă... au cântat setlist-ul oficial al turneului, ceea ce a fost nasol pentru că toată lumea ştia ce melodii vor cânta de înainte şi n-au fost surprize... şi nu pot să zic că am fost foarte extaziat de setlist, din el lipsind o bună parte din melodiile care îmi plăceau mie de la ei, gen Live Wire, Razor’s Edge, Walk All Over You sau It’s A Long Way To The Top... chiar n-am înţeles de ce n-au cântat-o pe asta ultima care e o piesă de referinţă după părerea mea... bine că au cântat Black Ice care e o mare porcărie... mă rog... fiecare cu ale lui... mie ca metalist înfocat niciodată nu o să-mi placă melodiile care le plac celorlalţi rockeri softişti de la concert care probabil au fost majoritatea duminică seara... şi cum zicea anca: “care dracu e logica în a termina un concert cu melodia For Those About To Rock ???” :D

Rock n’ Roll Train
Hell Ain’t a Bad Place to Be
Back in Black
Big Jack
Dirty Deeds Done Dirt Cheap
Shot Down in Flames
Thunderstruck
Black Ice
The Jack
Hells Bells
Shoot to Thrill
War Machine
High Voltage
You Shook Me All Night Long
T.N.T.
Whole Lotta Rosie
Let There Be Rock
Highway To Hell
For Those About To Rock (We Salute You)

aşa, deci cum ziceam, AC/DC era pe scenă... băieţii (acu vreo 35 de ani probabil) au prestat exemplar, nu ştiu cum ar fi putut fi un concert AC/DC mai bun decât a fost duminică, strict tehnic şi muzical... bineînţeles, dacă eram singur acolo şi puteam să stau şi eu drept, să respir şi să-i văd, poate mi-ar fi plăcut mult mai mult concertul... dar aşa, nu pot să zic că intră nici măcar în top 3 concerte la care am fost eu după părerea mea... n-am avut nici un fior pe şira spinării ca după un concert Haggard sau Lake Of Tears, n-am mâinile roşii de aplauze ca după Maiden, nu am gâtul închilozat ca după Metallica şi nici n-am zâmbit ca prostul ore în şir ca după Gamma Ray... poate pentru că nu sunt genul meu, poate din cauza condiţiilor infecte în care am putut să văd (mult spus) concertul...

legat de sunet... a fost foarte, foarte încet... înainte de concert auzeam peste tot că să avem grijă că o să fie volumul foarte tare... la intrare se vindeau dopuri de urechi... cât de prost să fii ??? să mergi la concert la AC/DC, să stai probabil în cur pe scaun la tribunele vip care erau la mama dracu în spatele nostru al tuturor (acum şi-n vecii vecilor) şi să-ţi pui dopuri în urechi... rockeri adevăraţi... deci ce ziceam de sunet... n-am înţeles de ce s-a auzit atât de încet... eu aşa ascult acasă câteodată :D:D:D...

cel mai bun moment al concertului a fost clar solo-ul monstruos al lui Angus de pe Let There Be Rock... nu cred că a avut mai puţin de 10 minute... şi publicul se extazia la fiecare atingere de chitară... m-aş fi extaziat şi eu dacă nu era un cretin în spate care îmi urla în ureche de n-am auzit nimic din solo-ul ăla... şi prietena lui la fel de frenetică urla în urechea ancăi... oh well... ăla cred că rămâne singurul moment memorabil pentru mine din concert... a mai fost mişto trenul imens de pe scenă, madam Rosie şi tunurile de artilerie care trăgeau spre casa poporului... pentru un om care a visat de trei ori că dărâmă casa poporului (direct sau indirect), faza cu tunurile mi s-a părut absolut hilară :D

trebuie să mai dau nişte muie tuturor curvelor care se urcă călare pe boifrenzi la concerte... una din asta în faţă şi nu mai vede nici unu din spate nimic pe o rază de zece metri... şi nici măcar nu mă apuc să comentez despre ăia care tot concertul stau cu telefonul deasupra capului celui din faţă şi fac poze de căcat şi filmuleţe de căcat... să vii la concert şi să te uiţi două ore într-un dreptunghi de 5 cm patraţi la care oricum te uiţi tot timpul în metrou... tre să fii bătut în cap rău de tot...

poza de mai sus, şi multe altele pe care le găsiţi pe metalhead, e făcută de Miluţă Flueraş (duuh, cine altcineva)... al dracu Miluţă unde a stat el la concert, norocosul naibii... dacă îmi arătai o poză cu piaţa constituţiei şi m-ai fi întrebat unde aş fi vrut să stau ca să văd perfect concertul, fix pe capu lu Miluţă aş pus degetu unsuros cu praf de pufuleţi pe el... mare norocos e omu ăsta cu acreditările lui... unde te duce arta fotografică bah...

anyway, concluziunea... a fost un concert bun, de nota 8.50 – 9, asta fiind părerea mea absolut subiectivă de metalist nenorocit care nu ştie ce înseamnă rockul adevărat şi nu ştiu să apreciez tăticii care au făcut istorie în rock... eu unul nu m-am simţit nici măcar ca ordin de mărime comparabil cu cum m-am simţit la Maiden în 2008... a fost cu totul altceva... oricum, i had a lot of fun... am râs, am cântat, am urlat “muie Boc“, incredibil da m-am văzut până la urmă şi cu Frigideru pe acolo, cu toate că total involuntar :D, l-am văzut şi pe Bart cât stăteam la coadă la pipi, l-am găsit şi pe Sică pe acolo după concert... a fost o seară ok...

încă un pic de muie pentru metrorex înainte să închei... cât de prost, cretin şi bătut în cap să fii să închizi circulaţia metrourilor la 23:30 când ştiai că 60.000 de oameni vor să meargă acasă atunci ? pe lângă faptul că ne făceau nouă un serviciu, făceau un căcălău de bani fraierii... dar prostia metrorex deja nu mai poate fi încadrată în limite, trebuie făcută o nouă categorie special pentru ei, strâmba-li-s-ar şinele...

vreau şi eu să ştiu dacă a mai scris cineva vreodată în viaţa lui “strâmba-li-s-ar” şi dacă aşa se scrie corect... vă mulţumesc... :D

avionul din Brno spre Praga pleca la 5 jumate dimineaţa (cu sau fără noi, dar mai mult cu noi, pentru că grupul nostru a fost cam 80% din pasageri, pe lângă noi mai urcând doar vreo 3-4 persoane :) )... deci am apucat să dormim cam 3 ore... pe la 3 jumate dimineaţa, cu ochii în gură, ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat şi am coborât să aşteptăm taxiurile către aeroport... ne numărăm, iese 10 persoane... parcă venisem 12... Vlad şi Bogdan n-aveau ei nici un stres... sforăiau pe rupte, cu ambele telefoane pe “încă 5 minute“... într-un final am plecat... ploua...

de data asta ATR-ul s-a zgâlţâit niţel, fiind mult mai urât afară decât la venire... şi eu eram un pic mahmur de la whisky-urile alea şi nu eram încă complet treaz... dar în 40 de minute eram în Praga...

avionul spre Bucureşti pleca la 11:40... deci aveam cam 4 ore de vizitat Praga... and we did our best...

am făcut încă un blat monstruos pe autobuz până la prima staţie de metrou că nu mai avea nimeni monezi şi pe metrou la fel... şi am coborât la ceva ce se numea Staroměstská... care avea nişte scări rulante până-n nori... să te fi pus dracu să te împiedici pe ele, terci te făceai până jos...

am văzut nush ce râu şi cu podurile de pe el şi ne-am plimbat pe acolo... castelul se vedea undeva în spate dar am zis că clar n-avem timp să ajungem până la el... am vizitat marele ceas din Praga, pe care n-am fost în stare să-l citim, după cum se poate vedea din figurile noastre parcă demne de un iq cât numărul de la pantof... nu vă lăsaţi totuşi înşelaţi, we are actually za bright ones că altfel n-ajungeam acolo...

faza zilei a s-a petrecut în faţa unei clădiri de genul ăsteia, la care eu îi zic lu Vlad: “băi tu vezi că ăştia sunt super obsedaţi de Coat of Arms-uri şi au câte unu pe aproape fiecare clădire ?“... la care el se uită în sus la clădire şi-mi zice... “unul ?“...

altă fază amuzantă a fost când făceau mişto de mine că am luat în Cehia numai obiectivul de 50 de mm şi alergam pe acolo în faţă şi-n spate pe post de zoom optic... şi zicea Ionuţ că vrea o poză cu el în care să se vadă toată clădirea în spatele lui... ok... şi m-am pus pe fugă vreo 30 de metri în spate (moment la care au început să râdă toţi)... şi a ieşit poza asta :D (care de fapt ar fi trebuit în idee să iasă aşa :D)...

printre chestiile interesante pe care le-am văzut prin oraş pot să enumăr acest afiş cu muzeul de instrumente medievale de tortură, acest afiş cu muzeul comunismului “get intimate with history” :D, acest porumbel zgribulit şi maşinile astea două care se ofereau să te ducă la castel pentru un tur complet, contra a aproximativ 200 ron, ceea ce mi se pare absolut incredibil de scump...

vă mai ofer şi o poză de grup...

nici în Praga lumea nu prea vorbea limba engleză... în principal din cauză că această lume nu exista, fiind 6 dimineaţa... dar pe la ora 9 au început să se deschidă magazinele şi ne-am orientat şi noi spre ceva de înfulecat... mie mi-a făcut poftă un stand de îngheţată... “speak english ?” / head nod... bineînţeles, cum aş fi putut spera altceva... lasă că ne înţelegem prin semne... era un afiş mare pe care scria 25Kc, deci ăla trebuia să fie preţul... simplu... tipa ia vafa în mână şi se uită întrebătoare către mine... eu mă uit la lista de arome şi îndrept degetul strâmb către căpşuni... pune o cupă în vafă şi se uită din nou întrebătoare la mine... eu am zis că ok, tre să aleg mai multe înseamnă... mă mai gândesc o secundă şi arăt cu acelaşi deget strâmb către caramel... pune şi cupa aia în vafă şi iar se uită întrebătoare la mine... chiar mă gândeam fericit că uite ce namilă de îngheţată îmi dă tipa pentru 25 de coroane (4 lei)... atunci vine Dan şi zice: “dai 50 de coroane pe o îngheţată ?“... atunci m-am prins şi n-am mai arătat cu degetul strâmb către nici o altă aromă şi am scos banii... a fost bună...

un epic fail genial... era un porumbel pe un gard care stătea foarte mişto el acolo liniştit şi m-am dus tiptil să-l surprind într-o poză... uimitor, am reuşit şi a ieşit această poză minunată... imediat după asta, s-a gândit şi Irina să facă acelaşi lucru... dar singura poză mirobolantă care a ieşit în urma acestei tentative este acest epic fail surprins tot de mine... probabil una din cele mai bune fotografii pe care am făcut-o vreodată...

o altă fotografie foarte reuşită de mine este aceasta, care l-a făcut pe Dan foarte fericit şi de care iar sunt foarte mândru... cu această variaţiune...

într-un final ne-am retras spre aeroport... unde am văzut acest avion genial care avea scris pe el “ice ice baby”... n-am înţeles exact cine ar putea să scrie pe un avion, că nu cred că pilotul este singular... oricum, nu cred că mai găseşti alte avioane pe care să scrie ceva de genul ăsta aşa :D

zborul spre Bucureşti a fost din nou lipsit de mari evenimente, doar la aterizarea pe Otopeni au fost mici probleme cu vântul sau ceva, că pilotul tot mişca avionul ba în stânga ba în dreapta şi tot mai scotea câte puţin din aripă până s-a poziţionat deasupra pistei... motiv de glume între mine şi Vlad: “e prima dată după simulări” / “are algoritm adaptiv“... :D

şi e super frustrant că am făcut de la aeroport până acasă mai mult decât am făcut din Praga în Bucureşti... oraş de căcat...

—

concluziile acestei minunate excursii...

• Praga este un oraş absolut genial şi care arată exact cum ar trebui să arate un oraş ca să nu vreau să plec din el...
• în general lumea a fost foarte liniştită şi în Brno şi în Praga... nici un cocalar, nici un ţigan, NICI UN CÂINE PE STRADĂ... or fi toţi la noi şi de aia...
• îţi ia cam o zi să te obişnuieşti cu vorbitul cursiv în engleză dar odată ce ţi-ai trecut sistemul de gândire direct în engleză este piece of cake... mă gândeam acasă că o să mă bâlbâi şi o să stau mult să mă gândesc cum să formulez ceva dar în cele mai multe din cazuri frazele au curs cursiv...
• mi-a plăcut mult grupul cu care am mers şi o să-mi fie dor de ei... diversitatea a fost genială... 12 ingineri din diverşi ani, diverse facultăţi, diverse firme din acelaşi domeniu, de vârste diferite (21 – 33), studenţi şi profesori... dar care ne-am înţeles destul de bine... cel puţin cu Vlad am râs pe săturate, că deh... rockerii între ei...

a meritat pe deplin cele multe multe zile, nopţi, săptămâni, luni de zile de muncă...

şi dacă s-ar ţine concursul şi la anul, aş ştii exact ce trebuie să fac ca să corectez toate tâmpeniile pe care le-am făcut anul ăsta în procesul de dezvoltare a maşinuţei... asta înseamnă experienţă...

—

“and on the seventh day, he rested“

în preţul cazării la măreţul hotel Palacky cică era inclus şi micul dejun pentru două zile, care se servea la cafe-bar-ul hotelului... să vă explic ce ne-au pus în mână când ne-am afişat cu foamea-n gât în faţa domnişoarei “de la cantină“, nevorbitoare de limbă engleză: ca mâncare, la alegere între diverse platouri afişate în vitrină, câte unul de fiecare muritor de foame... eu am ales sandvişuri picante (ah da, la ei orice fel de mâncare avea şi o variantă care se numea Picantni sau ceva de genul)... mi-a rămas gura în pământ când am văzut că îmi face trei bucăţi cât palma şi le pune la prăjit... şi le-a mai şi uns cu ceva mişto pe deasupra după ce le-a scos... tare... m-a pus să aleg între ceai şi cafea şi când am zis ceai mi-a arătat o cutie cu o grămadă de sortimente lipton din care să-mi aleg... după asta mi-a dat şi o cutiuţă cu gem şi un măr şi un pahar de apă cu miros de zmeură... nu-mi venea să cred... şi îţi mai punea la dispoziţie şi două calculatoare pe care puteai să intri pe net...

concursul începea la 13... după ce-am îngurgitat (cam pe la 10) ne-am hotărât să mai facem o vizită centrului oraşului că în prima zi ne era prea foame ca să fim atenţi la cărămizi... şi am mers... a fost destul de mişto... în ziua aia se ţinea un festival în Cehia, ceva legat de vrăjitoare, dar n-am reuşit să înţeleg exact ce, că v-am zis că e foarte greu să te înţelegi pe engleză cu cehii... nu scoteai de la ei decât “witch... can’t explain in english“...

cea mai tare fază a excursiei s-a petrecut cu un grup de 4 tipi costumaţi ciudat, cu topoare şi găleţi în mâini, beţi mangă care au venit la noi cu mâna întinsă şi cântând ceva în cehă... Andrei le zice în engleză că nu e ceh, la care unu din ăia patru îi dau din găleată un cui negru de metal făcut probabil de ei, întinde mâna şi zice geniala frază: “WE ARE ŞTUDĂNŢ“... la care eu zic imediat: “WE ARE ŞTUDĂNŢ TOO“... a fost absolut criminală faza, am râs de fiecare dată când ne-am amintit-o până ne-am întors... şi acuma când rostesc cuvintele cu accentul de atunci mă bufneşte râsul... categoric fraza excursiei...

ca cărămizi, Brno are destule... e un oraş care pare foarte medieval, liniştit, interesant... probabil punctul maxim de atracţie pentru turişti este catedrala neagră care arată destul de mişto, foarte doom gothic pe afară şi foarte foarte îngrijit pe dinăuntru... şi nu, n-am izbucnit în flăcări când am intrat în ea, cu toate că Vlad îmi zicea mai bine să nu risc :D

alte lucruri interesante văzute prin Brno includ centrul de teatru experimental, această tipă foarte mişto, aceşti măscărici, aceste vrăjitoare şi această poliţistă :D... that was fun :)

— -> partea serioasă, concursul efectiv:

a fost foarte funny că v-am zis că ăştia de la ON Semi vroiau neapărat să port tricou cu sigla firmei la concurs... iniţial mi-au dat un tricou cu mânecă lungă şi super larg, după aia am făcut rost de alt tricou de la un coleg dar tot cât o husă de maşină era şi într-un final am reuşit să schimb tricoul iniţial pe unul cu mânecă scurtă şi pe mărimea mea :D... dar, înainte de concurs ăştia(lalţi) de la Freescale ne-au dat şi ei tricouri şi au zis să ne îmbrăcăm toţi în ele ca să părem toţi o echipă, să ne distingem... şi erau chiar mişto... grena, pe faţă scria Freescale Semiconductor România şi pe spate Freescale Race Challenge 2010... problema era că nu erau călcate, da arătau mişto oricum... iete o poză cu geniile româniei înainte de a mătura pe jos cu restul naţiilor participante la concurs (sau în cazul nostru, înainte de a face rahatul praf)...

când am plecat de la hotel echipaţi în tricouri, eu cu maşinuţa în mână şi Andrei cu laptopul şi sculele în spinare i-am zis că this is it... data viitoare când ne întoarcem în cameră va fi totul terminat, vom putea reveni la vieţile noastre de acum câteva luni...

concursul începea la ora 14 şi am avut o oră la dispoziţie să ne reglăm toţi parametrii din program... ora asta a fost cea în care ar fi trebuit să ne dăm seama de problemele maşinuţei dar n-am făcut-o şi asta ne-a îngropat...

iniţial, am pus maşina pe traseu şi a căzut la prima curbă, în lapul de învăţare, când mergea cu viteză mică... eu (în prostia mea) am zis că sunt roţile murdare şi că trebuie curăţate... Andrei (în prostia lui) a zis că de fapt e altă pistă şi e altă tensiune de alimentare, şi trebuie scăzută un pic viteza de învăţare... am zis că amândoi avem dreptate (când de fapt nici unu nu avea şi era atât de evident că îmi vine să-mi dau pumni în cap acum când îmi amintesc cât de orbi eram)... i-am curăţat roţile şi i-am scăzut viteza... a mers binişor de câteva ori dar a mai căzut o dată de pe pistă, tot la învăţare... eu m-am gândit un pic că nu e ceva în regulă dar Andrei a zis că sigur e viteza încă prea mare şi de aia cade... într-un final am fost de acord cu el (de ceeeee ?) şi am mai scăzut viteza... dar când am pus-o din nou pe traseu era moartă... era clar că se futuse ceva în ea la ultima căzătură... când am desfăcut-o, un fir de la un integrat era în aer, împreună cu pinul microcontrollerului de care-l lipisem şi cu padul de sub el... asta ne lipsea când mai erau câteva  minute până la concurs... cât am putut să înjur... pinul era rupt de tot n-aveam ce să mai fac... noroc că mai aveam încă un canal la counter pe procesor, am lipit pe ăla o sârmă (de data asta mai elastică) şi l-am pus pe Andrei să modifice repede de tot softul ca să primească întreruperile de la roată pe alt pin şi după vreo 15 minute de muncă la foc automat (hardware + software) era din nou funcţională... chiar am zis: “dacă nu se întâmpla ceva super nasol cu câteva minute înainte de concurs nu era maşina noastră“... după ce Andrei i-a scăzut viteza de învăţare n-a mai căzut de pe traseu şi părea că merge foarte bine pe traseul de test... mie totuşi (undeva în subconştientul adânc probabil) mi se părea că merge mult prea încet la învăţare şi totuşi se ducea un pic de fund în curbe... oricum, începea finala şi am pus maşina aşa la pit stop... de aici au început emoţiile...

când s-a afişat forma traseului de concurs am fost sigur că ceva nasol are să se întâmple... nu îmi părea mie că testasem riguros în laborator combinaţiile alea de curbe şi cross-uri (şi aşa a fost)...

pe banda din stânga a fost dezastru, maşina a căzut de pe traseu la absolut fiecare lap în acelaşi punct, la sfârşitul curbei mari de la mijloc... a fost oribil să pun maşina la loc de 10 ori... eu mă gândeam înainte că şi dacă ne cade o dată de pe lap e dezastru, d-apăi de fiecare dată... oribil... culmea e că până în punctul ăla mergea foarte repede şi corect şi scoteam un timp foarte bun... am ieşit pe locul 11 din 12 după prima etapă... oribil...

pe banda din dreapta a început la fel, a căzut în acelaşi punct de 2 ori, dar de la lapul 3 încolo a început să meargă foarte bine şi n-a mai sărit deloc până la final, ba chiar a mers foarte foarte frumos... îmi venea să înnebunesc de disperare când am văzut cum mergea spre final şi nu înţelegeam ce dracu s-a întâmplat până atunci... lumea a rămas destul de impresionată de cum a mers spre sfârşit şi ne-au aplaudat... too little, too late... cu timpul bun obţinut prin performanţa asta am reuşit să urcăm doar până pe locul 8... timpul de pe prima bandă a fost o catastrofă...

dar să lăsăm performanţa noastră slabă la o parte şi să vorbim despre colegii noştri :D... Cristi (Criser) a luat locul 1, Vlad şi Bogdan au luat locul 2 şi echipa de la automatică a luat locul 3...  (şi noi locul 8 :D)... este absolut fabulos... ne-au invitat, am venit, i-am bătut măr, le-am luat premiile şi am plecat acasă... :D... fabulos... nu cred că Politehnica din Bucureşti şi-a făcut vreodată reclamă mai bună decât asta în străinătate... ete şi o poză de grup de după finală...

după concurs, s-a mai ţinut ceea ce s-a numit Tournament, ceva strict de amuzament, în care se puneau câte două maşinuţe pe un traseu simetric şi cea mai rapidă avansa mai departe, pe structură optimi, sferturi, semifinale şi finală... înainte de asta am avut voie să umblăm la maşinuţă... atunci m-am uitat la cauciucuri şi mi-am dat seama că ele au fost călcâiul lui ahile... arătau ca după război... m-am uitat atent la ele spre soare şi erau crăpate, ultra tocite şi nu făceau contact aproape deloc pe sol... problema a fost că noi schimbasem un cauciuc duminică, dar cum maşina a mers tot weekend-ul şi toată duminică noaptea aproape încontinuu cauciucul ăla s-a distrus şi nu ne-am mai uitat la el... iar celălalt avea pattern-ul de detecţie optică desenat pe el şi nici nu puteam să-l schimbăm aşa uşor... şi atunci de ce a mers bine spre finalul concursului ? pentru că janta patina faţă de cauciuc şi la un moment dat s-au aşezat în poziţiile optime în care aveau aderenţă maximă... porcăriile dracu...

înainte de Tournament i-am cerut lui Cristi un cauciuc şi am schimbat unu din ele... pe celălalt de la senzorul optic n-aveam cum să-l schimbăm fără să petrecem câteva ore să-l redesenăm pe interior... după ce-am schimbat cauciucul a mers muuult mai bine şi în curbele la stânga era foarte stabilă dar în curbele la dreapta tot se ducea de fund... atunci am avut confirmarea... nu vreţi să ştiţi în ce hal am putut să urlu în holul ăla de facultate “futuţi morţii mă-tii, era de la cauciucuri“... cehii au început să râdă, cred că apar şi pe filmare (de care încerc să fac rost)...

mi se pare cel mai frustrant să lucrezi atât de mult să-ţi faci maşinuţa super performantă din punct de vedere electronic şi să scrii tot felul de chestii deştepte în cod şi să pierzi totul din cauză că nu te-ai gândit să schimbi cauciucurile înainte de concurs... suntem dincolo de orice limită a ridicolului... mi-e ruşine de acest mod tipic româneşte de-a face rahatul praf... şi ca să fim complet sinceri... dacă partea mecanică ar fi mers perfect şi dacă maşina ar fi fost la potenţial maxim, am fi ieşit probabil undeva în locurile 2-3... nu am fi reuşit să-l depăşim pe Cristi... maşinuţa lui a mers perfect... până şi Milan Brejl, tipul de la Freescale Brno care a născocit tot concursul ăsta şi care s-a ocupat de organizarea lui a zis la final, despre maşinuţa lui Cristi: “this is what I had in mind when I thought of this contest... this is how I pictured the car would run on track... this is close to perfect“... tot respectul Cristi...

după ce s-a terminat toată tărăşenia, ne-am întors la hotel să ne pregătim pentru cina festivă... Andrei s-a băgat la un duş şi eu am rămas în fotoliu vreo 10 minute cu privirea în gol, încă nu-mi venea să cred cum am putut să aruncăm pe fereastră atâtea zile muncă, mai ales când în ultimele zile maşinuţa mersese foarte bine... asta a fost şi problema... ne făcusem speranţe când văzusem cât de bine mersese în teste... Andrei a zis după concurs că era normal să avem ghinionul ăsta imens la finală, după cât noroc am avut la celelalte etape... trebuia să se compenseze cumva...

cina a fost ceva destul de banal... a fost genial Vlad care îmi zice: “Ai şi tu o cămaşă, şi aia tot neagră“... :D... la un moment dat a venit un tip de la Freescale Brno să ne întrebe ce anume am făcut la maşinuţe noi din România de au mers atât de bine... şi am început să-i explicăm tot ce-am muncit ultimele luni de zile... şi el tot făcea: “aha... i see... and how did you know to do that ?“... şi spre final au venit doi studenţi cehi la masa noastră şi ne-au întrebat dacă pot să stea cu noi, că ei sunt din Pilsen şi nu cunosc Brno, şi dacă ieşim în oraş la bere ar vrea să meargă cu noi... ok...

—

ieşirea în oraş din seara aia a fost super tare... am stat la masă lângă Lukáš şi Jaromír şi am început să discutăm fiecare despre algoritmii folosiţi în maşinuţe... şi făcuserăm complet diferit... ei au ieşit pe locul 4, adică erau cei mai buni dintre cehi şi câştigaseră finala naţională din Cehia... chiar erau băieţi deştepţi şi printre singurii cehi cu care ne-am înţeles foarte bine în engleză... după ce-am băut încă un Starobrno şi două pahare de whisky (noroc cu Vlad că n-am băut singur) îmi trecuse toată supărarea şi am început să vorbim cu cehii despre toate tâmpeniile care ne-au trecut prin cap... Andrei a încercat să zică chiar şi-un banc cu olteni în engleză da n-a avut mare succes “what is an oltean ?” :D...

la întoarcere am venit cu un autobuz cu un şofer absolut dement care probabil era mare fan raliu sau ceva că ne ţineam cu câte două mâini de barele din autobuz şi tot ne dădeam în stânga şi-n dreapta... când am coborât era capăt de linie şi după ce-a deschis uşile s-a auzit un fel de “tam taram” la care eu cu tot whisky-ul din mine am zis a doua frază criminală din ziua respectivă: “a trecut la nivelul următor“...

înainte de toate, prezentez formaţia deplasată în Cehia... de la stânga la dreapta: Maria şi Cristi (echipa E06 – Just US), Adrian şi Irina (echipa A43 – S.M.A.S.H), Andrei (cealaltă jumătate din echipa E40 – RoadKill), Dan Tudose (profesor din partea Automaticii), Ionuţ Cutaş (Freescale), Ionuţ Frujină (Freescale), Mihnea Udrea (profesor din partea Electronicii), Vlad şi Bogdan (echipa E12 – The Knack)... ditai grupu de 12 oameni :D... deci de acu voi folosi doar numele şi aveţi legenda de mai sus să faceţi conexiunea...

excursia a început foarte bine cu un telefon de la Andrei pe la 4 jumate dimineaţa care zicea că văr-su i-a dat ţeapă şi nu mai vine să ne ia... după 5 minute totuşi se rezolvase treaba...

prima dată pe aeroport... mă aşteptam să fie mult mai riguros controlul şi totul mult mai tărăgănat, dar n-a fost... mi-au dat biletul pe numele Gheoeghe şi după aia am trecut la check-in... acolo era genial coşul de gunoi transparent în care se aruncau toate obiectele interzise la bagajul de mână în avion... am văzut înăuntru o sabie de juma de metru (O SABIE...  DE JUMA DE METRU... ce geniu se gândise oare că intră cu ea în avion ???), un făcăleţ (câteodată ţi se face de-o ciorbă cu tăiţei chiar în avion nu ?), pistoale de jucărie şi sute de foarfeci de toate mărimile posibile :D...

eu nu mai zburasem niciodată (neavând aripi)... înainte de decolare începuserăm deja glumele din jargonul concursului: “să vezi cum bagă acum motorVoltage 6000” sau “orice numai să nu dea MOTOR_DISABLE”... :D.. geeks...

decolarea a fost interesantă, nu mi s-a părut nimic senzaţional... nu-i înţeleg pe cei cărora li se face rău sau frică în timp ce merg cu avionul... iată o privelişte a carpaţilor de înainte de-a intra în nori... restul zborului a fost liniştit şi destul de monoton... aterizarea a fost cât se poate de liniştită... mă aşteptam la mult mai multe de la ea :D... here iz za plane (Boeing 737)... am traversat repede aeroportul din Praga şi ne-am urcat în avionul spre Brno... ăsta era un ATR42, ceva mult mai mic şi cu elice :D... mi-a plăcut că la decolare pilotul i-a dat nos rău de tot de ne-a dat cu capul pe spate şi în 10 secunde eram în aer :D... şi la aterizare a pus o frână de l-a oprit imediat... tot respectul... stewardeza cehoaică din zborul ăsta a fost cea mai frumoasă dintre toate... sorry, n-am poze :D

ne-au dus la hotel (nişte taxiuri contractate de Freescale Brno), undeva în Technology Park-ul din Brno, o zonă plină de facultăţi şi tineret... ne-au cazat la un anume Hotel Palacky, plin cu studenţi... după asta am ieşit să mâncăm ceva prin oraş... trebuia să schimbăm şi ceva bani... ceva info de monetărie... la ei se folosesc coroanele ceheşti (că de aia sunt ceheşti) şi preţurile le calculam uşor că 6 coroane fac un leu... deci trebuia să ai la tine doar împărţirea la 6... am adus acasă câte o monedă cam din fiecare tip... 1, 2, 5, 10 şi 20 de coroane... numai de 50 n-am adus că am zis că e cam mult, zgârcit ce sunt :D

automatele de bilete sunt destul de complicate şi merg numai cu monezi... şi sunt automate :D... nu exista nici o cucoană care să-ţi vândă belet... a fost greu prima dată când ne-am deplasat, să înţelegem cum e cu timpul maxim pe bilet, cu schimbarea de zone şi cu valabilitatea şi pe tramvai, şi pe autobuz (şi pe metrou în Praga)... am încercat să întrebăm un student de pe peron cum e treaba cu zonele da n-am găsit mari vorbitori de limba engleză pe acolo... soluţia a fost total românească şi de efect... blat...

am ajuns prin centru şi ne-am mai plimbat înfometaţi pe acolo dar într-un final ne-am stabilit la o teresă şi am îngurgitat nişte delicatese pe care nu le găseşti decât în Cehia (sigur că da), mai exact pizza (eu... alţii şi altceva)... berea care se găsea peste tot era Starobrno, deci aia am băut... eu n-am mai văzut până atunci bere neagră cu 3.8% alcool, dar mergea şi aşa... n-aţi fi vrut totuşi să fiţi în locul chelneriţei care la final a trebuit să dea fiecăruia rest la bancnote de 500 sau 1000 de coroane :D...

după toate ăştia am mers în facultate (care era absolut evident în faţa noastră dar totuşi a trebuit s-o ocolim timp de o oră în speranţa că o vom găsi altundeva) ca să ne recuperăm coletul cu maşinuţele trimis de luni şi să facem ultimele reglaje la maşinuţă...

culmea, când am pus maşinuţele pe traseul lor nu mai mergea nici una bine... toate cădeau la prima curbă... deci se pare că cei de la automatică aveau oarece dreptate când se dădeau cu fundul de pământ că pista de la electronică era pârtie faţă de pista lor şi de aia n-au făcut nici un rahat pe ea la finala naţională... se pare că şi asta din cehia era mai alunecoasă decât cea de la electronica noastră, şi pe lângă asta se alimenta şi cu tensiune mai mare (15.6V măsuraţi de mine la ei, faţă de 14.4 măsuraţi la noi)... nu e nevoie să zic că astfel de diferenţe contează enorm când ai totul reglat la limită ca să meargă cât mai repede... au urmat vreo 40 de minute de nebunie acolo cu toate patru echipele buluc pe pistă, schimbând câte o variabilă şi venind să testeze şi tot aşa...

a fost genial că până atunci toţi eram prieteni şi ne distrasem împreună, băusem, glumisem, dar când eram toţi pe aceeaşi pistă cu 4 maşinuţe mai să ne luăm la pumni :D “bah, tu deja ai pus-o... cât dracu o mai laşi ?”... “cine urmează ? eu stau deja aici, vreau s-o pun în sensul ăla, n-o pune şi tu invers”... “ÎMI VINE SĂ DAU CU EA DE PĂMÂNT”... cam toate astea veneau de la Vlad :D

cel mai genial mi s-a părut că tot codul scris sec de luni până joi a mers foarte ok :D... rar mi se întâmplă să scriu ceva cod (destul de lung chiar) care să nu aibă cel puţin un bug (câteodată cât casa)... pe principiul că ce merge din prima e defect... dar mă rog, aici părea că merge totul... am dat toţi parametrii în jos, a făcut 10 lapuri şi stătea pe pistă şi am plecat că ne dădeau ăia afară din facultate...

cehii sunt cât casa de mari, solizi şi toţi umblă în pantaloni scurţi... era frumos afară dar nouă ne era răcoare cu blugi şi geacă pe noi...

ah şi încă ceva... toate magazinele s-au închis la ora 20... vroiam să luăm ceva cărţi de joc (şi chiar mai important mâncare :D) da n-am mai avut de unde... Andrei s-a dus după nişte cornuri sau ceva şi s-a întors după 2 ore şi zicea că a ajuns din nou până în centru ca să găsească ceva deschis cu mâncare...

that’s it for day one...