de vineri ascult încontinuu aceeaşi melodie... am zis în postul anterior cât de mult m-a impresionat “momentul acela scurt, Rovine” în concert, dar consider că este absolut necesar ca această piesă minunată să se bucure de propriul ei post...

Bucium – Rovine 1934

ce se întâmplă pe parcursul a celor 15 minute cât durează melodia este foarte greu de pus în cuvinte, trebuie să asculţi ca să crezi...

• 0:30 intro-ul de vioară
• începutul războinic
• 1:33 primele semne despre ce va urma în partea a doua a melodiei... solo-urile de vioară magice...
• 1:58 a doua vioară intră şi ea în joc
• 2:26 riff-ul principal al strofelor... versurile...

Peste ţară din nou se lăsa noapte grea:
Fiara cruntă a lumii, fulgerând se-nturna.
Se-adunau peste zări plinitori de mărire,
Ca o mie de nori ne călcau în neştire.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

Se-mpietrea printre noi moartea-n chip de săgeată,
Prefăcută în săbii din toţi se-nfrupta,
Se-adâncea-ncrâncenarea, căci pieream spre-a rămâne
Fii ai plaiului nostru străbun şi stăpân.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

Am învins acea zi, am răpus acea fiară,
Iar pustiul lăsat l-am umplut cu iertări,
Ne-am făcut fraţi de cruce pentru a mia oară
Cu pământul din care pe veci ne-om trupa.

Trebuia să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Însă neîngenunchiaţi, neclintiţi în urgie am rămas şi-ntre noi Mircea Vodă veghea.
Munţii veghea.

• 6:30 avem şi o parte liniştită a melodiei în care viorile plâng
  
• 7:25 dar asta nu durează mult, tobele reintră repede în rolul lor
  
• 8:00 magia începe cu chitara
• 9:10 viorile preiau din nou conducerea
• 9:45 primul moment perfect al viorilor
• 10:05 o bucată de heavy-metal clasic de cea mai bună calitate
• 10:30 un solo incredibil de chitară combinat cu viorile... şi linia de bass marşant... incredibil... ce urmează de aici este indescriptibil... moment magic care mă lasă fără cuvinte... asta înseamnă perfecţiune dpdv muzical pentru mine... nu văd cum ar fi putut fi altfel... tot respectul băieţi...
• 11:45 revenirea la riff-ul de bază pentru încă o strofă magică... cea mai frumoasă dintre toate...
  

De-o fi să pierim,  să ne piardă noaptea, să ne-nfrângă pe toţi,
Să ne smulgă timpul, zori să ne petreacă, să ne facem nori.

Amară e soarta, grea e povara celor ce ne-au călcat,
Mii de ani pământul îi va rătăci, îi va-ndepărta !!!
Îi va-ndepărta !!!

De va fi să pierim, să ne sfâşie noaptea, să ne piardă pe toţi, să ne smulgă departea,
Ne-om preface-n cărări să vă amăgim pasul,
Vom renaşte-n păduri să vă-ngrozim popasul,
Preschimba-ne-om în glod şi în munţi şi în iarbă,
În întinderi de duh ce-or începe să fiarbă,
Tot tărâmul vom fi şi străini veţi petrece,
Căci în orice gând rău
Vă veţi zdrobi !!!

Vă veţi zdrobi !!!

Vă veţi zdrobi !!!

• 13:43 încheierea minunată a unei melodii care se duce sus de tot în topul celor mai bune melodii pe care le-am ascultat vreodată...
  

so... Bucium în club Suburbia, vineri seara... (îmi cer scuze pentru întârziere, dar iar sunt cu timpul pe zero...)

prima dată când am auzit de Bucium a fost în 2006, când mi-am luat biletul la Apocalyptica şi la trupele din deschidere erau trecute Magica şi Bucium... de Magica ştiam deja dar de ceilalţi nu auzisem niciodată până atunci... curios, am dat cu goagălu după ei şi am găsit doar două melodii: Mioriţa şi Războieni, care se întrerupea din când în când şi o duduie mă anunţa în difuzoare că ascult melodia Războieni de pe noul album Bucium care va fi lansat anul acela... oricât de enervant era mesajul care se repeta încontinuu, am ascultat melodia aia câteva zile în şir... Războieni a fost pentru mine prima melodie care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de muzica românească pe care o abandonasem complet de ceva vreme... în continuare rămâne în top5 melodii româneşti pentru mine... va rămâne mereu...

Bucium – Războieni

cealaltă melodie era un fel de baladă instrumentală, cu foarte mare accent pe solo-uri de vioară... mi s-a părut foarte interesantă, cu toate că mult mai lentă decât Războieni... so, după ce-am ascultat astea m-am dus foarte fericit la concertul din 2006, ştiind că îmi vor plăcea toate trei trupele care vor urca pe scenă...

şi aşa a fost... Bucium s-au descurcat binişor în ziua aia... sunetul a fost relativ prost, au cântat doar trei sau patru melodii dar mi-au plăcut... două tipe drăguţe jucau cu arcuşele frenetic pe viori, o matahală de om rupea tobele în două şi un tip carismatic saluta budapesta de la microfon... cam asta ţin minte de atunci...

albumul nu s-a lansat în anul acela... pe site-ul lor tot ziceau că iese, dar n-a ieşit... într-un final l-au scos prin 2008, şi s-a organizat un concurs pe Metalfan, pe care l-am şi câştigat :D... that was funny... dar cd-ul nu l-am primit niciodată, pe motiv că s-a pierdut prin poştă şi rămăsese să mă duc eu la ei să-l ridic personal... n-am mai fost, c-am uitat... my bad...

am vrut să merg la concertul de lansare al albumul din 2008, la Muzeul Ţăranului Român, dar n-am ajuns... am citit o cronică după concert (nu mai ştiu pe care site, dar era oficial oricum) care zicea că băieţii nu s-au descurcat deloc bine, sunet prost, melodii slabe şi neinspirate, o mare pierdere de vreme... m-am mirat eu, cum să fie aşa, dar am zis ok, s-or fi prostit săracii pe parcurs... bine că n-am fost mi-am zis...

când am auzit săptămâna trecută că vor susţine un nou concert în Bucureşti, am stat mult pe gânduri dacă să merg sau nu... îmi tot aminteam ce cronica ăluia din 2008... dar am găsit iar Războieni pe hard şi am mai ascultat-o o dată... decizia  care a urmat a fost simplă :)...

am avut o surpriză mare când a început concertul... una din fetele de la vioară pe care mi le aminteam eu din 2006 s-a metamorfozat într-un tip înalt cu părul lung... primul lucru pe care l-am gândit a fost dacă tipu ăsta o să facă praf începutul de la Războieni sau o să-l cânte mai bine...

prima melodie a început cu Andi la chitară acustică, o melodie mai liniştită, n-aş putea să zic cum se numeşte... a urmat apoi o melodie de pe album, pe care iar mi-o aminteam din 2006... decentă, dar care nu m-a impresionat... înainte de următoarea melodie, Andi a şoptit ceva în microfon: “iar acum, Mihai va introduce piesa Războieni“... au urmat primele 8 minute de magie din seara aia... Mihai, metamorfozatul menţionat mai devreme, s-a descurcat perfect cu începutul... tobele lui Adi complementau perfect din când în când sunetul magic al viorii... iar când au intrat în joc bassul, chitara şi a doua vioară, am simţit fiorul pe care îl aştept de la fiecare concert... am cântat şi urlat (după caz) fiecare vers, cu cea mai mare poftă... m-am dezlănţuit complet, cum n-am mai făcut-o anul ăsta decât pe Kill With Power la Manowar şi pe Încă o Luptă la Trooper...

Dan, bassistul, a fost într-o stare de spirit foarte bună şi a glumit cu noi, prezentând trupa ca Bucovina... n-a durat mult până când s-a auzit din spate cineva urlând “straşnic neamul meu !” :)... din punct de vedere al bassului, există trei tipuri de formaţii pe lumea asta: cele care n-au o linie de bass, adică jegurile gen rnb, cele care au un bass care se aude subtil, la locul lui acolo, şi cele la care bassul se distinge foarte clar... fără discuţie Bucium face parte din ultima categorie, bassul lui Dan, cu cinci corzi, fiind foarte “in your face”, ceea ce mie îmi place la nebunie... şi lui îi place... trebuia doar să te uiţi la faţa lui când cânta refrenele de pe Morgana... îi plăcea la nebunie...

al doilea moment de magie al serii a fost Sorbul Apelor... Andi s-a simţit foarte bine cântând melodia asta... expresia de pe faţa lui s-a schimbat brusc când a început să cânte partea de chitară tipică heavy metal-ului de la început... la fel şi a mea :D... iar toată partea instrumentală din a doua jumătate a melodiei a fost superbă... nici nu ştiam unde să mă uit... la Andi care cânta solo-urile la chitară, la Dan care vibra toată scena cu bassul, la cele două viori care munceau într-o notă comună sau la Adi care rupea tobele alea în două...

au mai cântat Maria Doamna, Colindul Cerbului, Zalmoxe şi două piese de pe noul album care o să iasă în curând, Sus la Cheia Raiului şi Mirel Tinerel... toate astea au fost decente, dar nu mi-au plăcut în mod special... Colindul Cerbului e interesant pentru linia de tobe şi Maria Doamna părea să le placă cel mai mult celorlalţi din jurul meu... weird...

Andi a prezentat următoarele melodii: “Mioriţa, urmată apoi de un moment scurt, Rovine“... mi-a făcut mare plăcere să aflu că n-au uitat de Mioriţa pe care o descoperisem eu aiurea prin 2006 şi că o vor include pe noul album... şi a sunat foarte bine live, viorile făcând diferenţa aici...

n-am înţeles de ce Alexandra nu zâmbeşte niciodată :D... Dan râdea în hohote între melodii, Adi interacţiona cu noi din spate mereu, Andi era întotdeauna ocupat să-şi schimbe chitările (trei în total) şi zecile de fire care atârnau pe jos şi Mihai zâmbea lângă ea de fiecare dată când cânta ceva... numai ea a stat serioasă toată seara... mai zâmbeşte şi tu femeie din când în când, că doar cânţi sus pe scenă, în faţa unora care te aplaudă de plăcere, nu cânţi în metrou pentru doi lei pe vagon ca să-ţi hrăneşti familia rămasă pe drumuri... bineînţeles, nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu sunt de interpretat destule părţi de vioară din melodiile Bucium, dar în pauze ?... say cheese...

al treilea moment de magie al serii a fost “momentul scurt, Rovine“ :D... nu auzisem de melodia asta până atunci... ce-a urmat în cele 15 minute de moment scurt a fost incredibil... nu am cum să descriu în cuvinte ce s-a întâmplat pe scenă atunci... câte solouri, câte schimbări de ritm, nici dacă aş fi vrut n-aş fi putut să le mai ţin socoteala... a fost ca o rafală de tunuri de magie... când credeam că s-a terminat, începea şi mai tare, tot mai tare până când n-am mai putut să fiu atent la ce se întâmplă pe scenă şi am închis ochii ca să ascult doar muzica... am uitat de orice şi am fost complet fericit câteva minute bune... vă mulţumesc sincer pentru asta... şi Andi care la sfârşit a urlat cu atâta poftă versurile de la sfârşit a fost tare: “Vă veţi zdrobi ! Vă veţi zdrobi !“... Bucium vor avea respectul meu etern după ce-am văzut pe scenă în seara aia... aş da orice (nu chiar orice că de unele lucruri mai am nevoie) să ascult înregistrarea concertului... îi invidiez pentru că ei se pot asculta pe ei înşişi oricând vor şi au toate înregistrările lor din concerte...

la sfârşit, după o infinitate de aplauze care nu se mai opreau, au mai cântat o dată Maria Doamna pentru un prieten din sală care a întârziat... drăguţ... din spate se auzea în cor, pe bună dreptate: “Ro-Vi-Ne ! Ro-Vi-Ne !“...

au fost câteva probleme de sunet în timpul concertului, la un moment dat se auzea un hum de 50Hz enervant de la unul din fire, lui Dan i s-a rupt cureaua de la bass pe la mijlocul concertului, şi unu din public, tipic româneşte i-a sugerat: “dă-i cu gumă” :D... şi pe tobe cred că a fost o mică problemă că am văzut că tipu de la club îi tot arăta ceva lui Adi, dar eu n-am sesizat nimic acustic... bine, paragraful ăsta a fost scris aşa, ca să fiu riguros, problemele astea minore de sunet n-au influenţat cu nimic calitatea concertului...

la ieşire mi-am cumpărat şi albumul, care valorează mult mai mult decât cei 15 lei amărâţi pe care mi i-au cerut pentru el... a, şi n-am menţionat că intrarea a fost gratuită... şi că nu găsesc nicăieri poze de la concert... poza de mai sus e de la un alt concert... vreau poze de vineri...

concluzia ? un concert fantastic, o trupă foarte originală cu câteva compoziţii magistrale şi o componenţă ideală... ce altceva mai e de zis ?

a dat spiritul naţionalist rău de tot în mine :D

Tiarra – Ielele (live, 26 sept 2009)

genial cât de comic e Indianu la început şi la sfârşit... genial clăparul care mestecă guma pe ritmul melodiei... genial violoncel, genială melodie... microfonul andei se aude ca dracu din păcate...

şi ultima mea obsesie, care vine tot de la ei:

Tiarra – Broken Echoes

o armonie metal simfonică melancolică perfectă dusă la ideal prin voce şi prin ruperile de ritm...

îmi plac la nebunie bucăţile de la minutele: 3:33 – 4:30, 6:57 – (cu punctul culminant de la 8:12) – 9:22...

You were the reason to believe
You were my reason to be free

Can you hear me?
Can you stop me?

am văzut Ielele... de data asta live :)

prima dată când am ascultat Tiarra a fost prin anul întâi de facultate, nu mai ştiu cum anume, dacă citisem pe net despre ei sau îi găsisem din nimereală pe dc, ştiu doar că dădusem peste Requiem Peste Un Erou şi nu puteam s-o mai scot din winamp... în acelaşi an (2006) i-am văzut prima dată live, în Utopia, când au deschis pentru mai marii Gothic... (băi ce noapte a fost aia, super concert din partea băieţilor de la Gothic, poate o să povestesc o dată cum a fost seara aia :) )...

ce mi-a plăcut atunci a fost categoric vocea Andei şi melodia melodiilor (în sensul de linie melodică, nu de cartea cărţilor :) )... Anda este poate (sigur) cea mai bună voce (feminină) din românia... ce nu mi-a plăcut a fost că vioara s-a auzit execrabil de tare şi scârţâit de cred că am şi acuma sechele la sistemul auditiv din seara aia... dar nu contează, mi-au plăcut...

anul ăsta am descoperit Ielele care m-au aruncat câteva zile în cea mai adâncă melancolie şi pentru asta au tot respectul meu... cu toate că muzica în general este unealta care îmi schimbă cel mai puternic stările de spirit, rar găsesc o astfel de melodie care să mi-o schimbe atât de puternic şi de brusc...

mă bucur că am aflat de concertul de aseară, mai mult din noroc decât din marketing... chiar mă întreba anca la un moment dat “cine sunt mă ăia de la carteadenisip şi de ce primeşti atât de multe mailuri de la ei ?”... eh uite că datorită unui mail de la ei am aflat de concert, chiar miercuri noaptea... chiar mă ofticam dacă era să aflu peste câteva zile că iar am ratat un concert Tiarra... dar n-a fost cazul :)...

ce am văzut aseară pe scenă... o formaţie complet schimbată... în primul rând s-au înmulţit ca iepurii... erau opt oameni ieri pe scenă... încă un pic şi se iau de mână cu Haggard :)... nici n-au avut loc pe scena micuţă din club, vocile au stat printre public... asta mi s-a părut un lucru foarte plăcut, muzica Tiarra este prin definiţie mai personală decât metalul greu în general, iar apropierea la câţiva metri (eu am stat cam la un metru maxim de Anda si Indianu) între voci şi public mă face să afirm că aseară am participat la cel mai intim concert de până acum...

să vorbim, critic şi subiectiv, despre prestaţia tehnică a trupei... în primul rând, sunetul în general a fost de foarte bună calitate... nu ştiu cine a stat la mixer (apropo, tipu avea mixer Yamaha, aproape identic cu ce-am reparat eu în service acum câteva săptămâni... deci dacă i se strică ştie la cine să apeleze... poate i-l fac şi gratis pentru prestaţia de aseară :) ), dar a făcut o treabă foarte bună... doar microfonul Andei parcă merita să fie dar un pic mai tare, dar a fost totuşi ok... muuuult peste sunetul pe care l-am auzit în 2006...

cel mai mult mi-au plăcut Iulia şi violoncelul ei... nu o mai văzusem niciodată pe fata asta înainte de concert dar m-a fermecat pe toată durata concertului... este foarte drăguţă şi violoncelul ăla ţipa aşa frumos sub mâinile ei de nu-mi venea să cred... cu violoncelul ăla crează toată atmosfera din Ielele, ea fiind una dintre ele... bravo Iulia, cât mai mult metal pe violoncel :)... după concert am vrut să îi zic cât de mult mi-a plăcut cum a cântat, dar n-am avut cojones :)

mi-a plăcut şi toboşarul... omul era o figură remarcabilă :)... mi s-a părut serios mai în vârstă decât restul membrilor trupei şi cu o faţă şi tricou demne de trash metalul anilor 80... tot respectul şi pentru el :)...

legat de playlist... din ce îmi amintesc: Post Scriptum, In The Arms Of An Angel, Everything For Her, Ielele, Broken Echoes, Tiarra, un intermezzo instrumental în care Indianu şi-a adus aminte că odată a fost toboşar în formaţie, Requiem Pentru Un Erou (genial, aici chiar am simţit fiorul mult aşteptat pe şira spinării), trei melodii noi de pe EP-ul ce se va lansa anul viitor care au sunat destul de bine, şi supriză, din nou Ielele :)... ce frumos...

nu mi-a plăcut că au întârziat foarte mult începerea concertului... în loc de 20:30 au început pe la 21:20 şi au terminat fix la 23:00 de a trebuit să alerg ca să prind ultimul metrou la limită... mi-ar fi plăcut să aibă şi tricouri sau / şi cd-uri de vânzare, chiar aş fi vrut să cumpăr (poate totuşi au avut şi nu le-am văzut eu ?)...

în concluzie... un concert reuşit, chiar dacă eu n-am numărat mai mult de 50-60 de fani prezenţi (ruşine băh lume, ruşine)... un sunet mult mai bun decât în trecut, se vede că au mai trecut anii peste ei şi au mai căpătat ceva experienţă... au tot viitorul în faţă, nu văd ce-i poate opri să ajungă mari... au o voce feminină excepţională, o voce masculină foarte bună, un toboşar foarte bun şi un violoncel impecabil (poate sunt şi subiectiv aici, fiind fermecat, sau poate nu)... aştept noul EP în primăvară :D... mai discutăm atunci despre el...

melodia mea preferată rămâne totuşi Requiem Pentru Un Erou, varianta veche, de pe Drama Per Musica... varianta nouă, cu toate că e mai elaborată aşa, din punct de vedere muzical, e cam soft pentru gusturile mele... varianta veche e doar perfectă, poate una din cele mai bune melodii din metalul românesc... şi a fost prima mea iubire de la ei... a doua fiind Ielele... şi a treia Iulia :)

Tiarra – Requiem Pentru Un Erou

[de la minutul 3:50, partea genială a melodiei]

Arde lemnul şi trosneşte
Ard şi eu cu el pe jar
Flăcările-mi ard obrajii
Vinul fierbe în pahar

Fraţilor plecăm la luptă
Suntem treji în zori de zi
Plâng iubitele în poartă,
Mamele pe ai lor fii

Strigăt, vuiet, geamăt surd,
Săbii, coifuri, cai căzând
Trupuri sfârtecate crud,
Se zbat pe pământul ud

Scrumul, jarul şi pădurea
Fraţii mei de sânge iar
Lovesc fierul şi securea
De la zei primite-n dar

Caii ard de nerăbdare
Freamătă adânc pe drum
Vor s-alerge-n goana mare
Să se prindă-n praf şi fum

[şi pianul magnific de la sfârşit]

[şi ca un bonus, discuţie în metrou la întoarcere, între trei mecanici metrorex, oameni serioşi pe la vreo 50 de ani:
“-auzi mă, să vezi ce nenorociţi sunt ăia de la căldură, au băgat o apă murdară albastră în calorifere anul ăsta...
– da ce te doate pe tine cum e apa în calorifere ?
– păi eu aveam furtun tras de la calorifer la baie şi foloseam apă caldă din ţeava de la calorifer, că era gratis...
– nu eşti sănătos bai...
– dacă-ţi zic, sunt mulţi care fac aşa... da s-au prins bulangii şi au stricat apa ca să nu o mai poţi folosi... unii aveau furtun tras şi pentru wc...
– du-te măh... că mă gândesc că... adică... îţi dai seama... apă fierbinte turnată peste ce-ai în wc... scuză-mă... glume de căcat...“]